„Copiii nu sunt proprietatea adultului”

– Interviu cu psihologul Carla Popa, presedinte al Asociatiei pentru Promovarea Dezvoltarii Personale Bacau

Vorbim adesea despre drepturile copilului, dar avem si o carta a drepturilor omului. Care sunt diferentele?

Drepturile copilului sunt drepturile omului, ale omului sub vârsta de 18 ani, iar educatia privind drepturile copilului este o componenta specifica a educatiei pentru drepturile omului. In 1989, Natiunile Unite au cazut de comun acord ca este nevoie de o conventie speciala pentru copii, ca o recunoastere a faptului ca acestia merita si au nevoie de protectie speciala, deoarece insasi copilaria reprezinta o etapa speciala. Copiii sunt dependenti de adult, sunt in grija lui, dar asta nu inseamna ca sunt proprietatea acestuia, iar el poate face cu ei ceea ce pofteste, dupa bunul lui plac. De-a lungul timpului, copiii au fost expusi la abuz si exploatare, imaginea lor a fost folosita in diferite moduri incorecte, iar ei nu au avut capacitatea de a se apara singuri, astfel ca era imperios nevoie ca toate drepturile lor sa fie cuprinse intr-un act international, care sa fie recunoscut de tarile lumii. România a fost printre primele state care au ratificat Conventia cu privire la Drepturile Copilului, in anul 1990.

Au trecut 26 de ani de atunci. Mai exista drepturi care nu sunt respectate?

Interesul superior al copilului reprezinta unul dintre principiile fundamentale ale Conventiei si ale Legii 272/2004 privind protectia copilului si activitatea de a promova drepturile copilului, iar acest interes superior primeaza in toate demersurile si deciziile care ii privesc pe copii. Drepturile copilului sunt lege, dar asa cum, din pacate, legea este incalcata si drepturile copilului inca sunt incalcate in România. Copiii cu dizabilitati sunt inca expusi riscului de marginalizare si excluziune sociala, iar acest lucru se intâmpla si pentru copiii cu cerinte educative speciale. Exista inca multe cadre didactice care fug de ei si nu doresc sa isi asume responsabilitati suplimentare. Copiii „speciali”, copii altfel, ramân neintelesi, sunt de cele mai multe ori respinsi, nedreptatiti, iar sistemul de educatie este inca incapabil sa gaseasca solutii eficiente, adaptate nevoilor reale ale acestor copii. Educatia in unele familii inca se face folosindu-se violenta verbala, fizica si chiar psihica. Suntem, din pacate, inca tributari greselilor facute de proprii nostri parinti care foloseau ca metoda de educatie bataia si violenta fizica. Chiar in familie, drepturile copiilor la educatie, la sanatate, la o viata normala sunt incalcate. Motivele sunt diverse – nivel de trai scazut, lipsa educatiei parintilor, consumul de alcool, afectiuni psihice -, dar nu reprezinta scuze, iar autoritatile statului intervin si protejeaza drepturile acestor copii. Exista acum suferinta copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate. Si drepturile acestor copii lasati acasa, in grija rudelor, sunt incalcate. Ei nu trebuie sa plateasca pretul emotional si social al unui context care a obligat milioane de români sa caute o viata mai buna in afara granitelor tarii. Locul acestor copii este lânga parintii lor, acolo unde toate greutatile sunt trecute mai usor, acolo unde exista dragoste si sprijin.

Daca ati avea resurse si putere de decizie, care ar fi primul lucru pe care l-ati face legat de politicile care ii privesc pe copii?

Politicile care ii privesc pe copii, fie ele politici sociale sau de educatie, nu pot fi derulate fara finantari, iar finantarile ar trebui sa fie continue si sa deserveasca proiecte pe termen lung. Un astfel de proiect ar viza domeniul educational. Programul „Scoala dupa scoala” ar trebui extins in toate comunitatile defavorizate, iar comunitatea impreuna cu biserica ar trebui sa coopereze pentru a sustine un astfel de program. In acelasi timp as adapta programa scolara, incepând de la clasele primare, la nevoile de dezvoltare ale copilului, la nevoile lui reale in societatea existenta. Copiii nostri sunt pur si simplu sufocati de cerintele educationale actuale, ajungând sa petreaca peste 10 ore pe zi in scaun, insusind cunostinte si rezolvând probleme care, uneori, nu le sunt de niciun ajutor in viata reala. Ajungem astfel sa sesizam tulburari de comportament, comportamente evitante, agresivitate, anxietate, probleme care apasa greu asupra copilului, care isi pun amprenta in mod negativ asupra dezvoltarii lui sanatoase. Nu in ultimul rând as introduce programe practice de educatie in ceea ce priveste atât drepturile cât si responsabilitatile pe care le au copii ca viitori membri ai comunitatii.

Care sunt primele trei conditii care ii ajuta pe copii sa se dezvolte normal si sa fie fericiti?

Suportul parintilor, al familiei, sprijinul si increderea ca sunt cu adevarat importanti si ca ei, copiii, conteaza in mod particular si special, indiferent de reusite si esecuri. Comunicarea este un alt aspect important care contribuie la dezvoltarea normala si fericita a copilului. In al treilea rând este important sa il ajutam pe copil sa poata sa isi manifeste creativitatea, sa isi dezvolte competentele fara a-l obliga, insa ghidându-i pasii pe un drum care sa il faca fericit, intr-o viata in care sa se simta util si apreciat.