In satul Basasti, comuna Pârjol, traieste familia Rata. Maria, de 44 de ani, are cinci copii. Doi dintre cei mai mari si-au intemeiat deja familii si au parasit casa parinteasca. Au mai ramas cu mama doi baieti minori si o fata de 18 ani. Conditiile in care traiesc acum cele patru persoane sunt inumane, greu de descris. Casa batrâneasca sta sa cada, iar interiorul este plin de igrasie si mizerie. Copiii impart patul cu câteva pisici si un câine. De ani de zile nimeni nu a mai facut curatenie, iar locuinta arata ca o groapa de gunoi, un adevarat focar de infectie. Capul familiei, sotul Mariei Rata, s-a spânzurat in urma cu trei ani si de atunci situatia s-a inrautatit.
"Mama e de vina"
Se pare ca sotul femeii a fost rapus de greutati. El era singurul care mai aducea un ban in casa. Cunoscutii spun ca barbatul a decis sa-si puna capat zilelor din cauza sotiei. "A aflat ca Maria traia cu tatal lui si atunci s-a dus la gârla si s-a spânzurat. Femeia are probleme mari cu bautura si nu are grija de cei trei copii. Sta toata ziua prin sat si traieste cu mai multi barbati", a spus o vecina a familiei Rata, care de frica femeii a preferat sa-si pastreze anonimatul. Maria nu munceste. A trait mult timp din ajutorul social, iar dupa moartea sotului, aceasta beneficiaza de pensia de urmas, de 700 de lei, bani pe care-i cheltuie in sat imediat ce-i primeste. Când am ajuns la locuinta Mariei, aceasta era cu fiica de 18 ani, Augustina, in bucatarie. De ceilalti doi baieti nu stia nimic. Augustina Rata este liliputana si sufera de epilepsie. Nu are mai mult de 1,20 metri inaltime. Când am cunoscut-o statea cuminte lânga soba, desculta si prajea trei felii de parizer. Fata de 18 ani nu a avut copilarie. Sta toata ziua in casa si le poarta de grija celor doi frati mai mici. La oras nu a fost niciodata si nici nu-si imagineaza cum este. A fost la scoala pâna la 16 ani, insa a terminat doar patru clase. Ea recunoaste ca mama lor a uitat de mult de ei. "Eu stau cu fratii mei. Mama nu prea vine pe acasa, iar noi traim de pe o zi pe alta", a povestit Augustina.
Lucreaza cu ziua
Pentru ca mama nu-i ajuta, fata este nevoita sa lucreze cu ziua prin sat. Cara lemne, apa pentru câtiva lei. Primeste de la vecini intre 1 si 5 lei pentru o zi de munca. "Cu banii astia cumpar mâncare fratilor. Ne mai ajuta vecinii cu câte ceva. Mama nu ne face de mâncare si nici nu ne aduce", a mai spus Augustina. In aceeasi situatie sunt si cei doi frati mai mici. Sunt nevoiti sa munceasca pentru o bucata de pâine. Cel mai mare dintre frati a plecat in Italia si a decis sa-si uite mama. Nu a ajutat-o niciodata pentru ca o considera vinovata pentru situatia in care se afla acum familia. Nu are incredere sa-i trimita bani pentru ca stie ca-i va bea. Fratelui mai mic i-a cumparat un cal ca sa mai câstige un ban prin sat. Acum refuza sa mai calce in curtea parinteasca.
Batuta de frati
Toate greutatile atârna greu acum pe umerii Augustinei. Tot ce reuseste sa strânga aduce celor mici. Are zile când nu manânca nimic, poate doar un colt de pâine. Drept multumire pentru tot ceea ce face, Augustina este batuta uneori de fratii ei. "Când sunt suparati ma mai bat, dar mi-e mila de ei si tot ii ajut. Asta este situatia in care traim", a spus fata. Impresionata de viata acestor trei copii, tanti Emilia, o vecina, a decis sa-i ajute pe cei trei. De câte ori face mâncare, le da si lor. "Am o pensie de 550 de lei si tot ma descurc, dar Maria nu stiu ce poate face cu 700 de lei. Nu aduce nimic in casa. Copiii astia mor de foame si ea e mai tot timpul bauta. Pleaca cu zilele si n-o mai vezi", a spus femeia.
Primesc ajutor din partea Primariei
Familia Rata a fost luata in vizorul Primariei comunei Pârjol. Reprezentantii acesteia au incercat in nenumarate rânduri sa o ajute pe Maria, insa aceasta refuza. "Am strâns trei femei din sat care au vrut sa o ajute sa faca ordine in casa, insa ea nu a vrut. Este o situatie delicata. Pe noi ne-a impresionat situatia celor mici si de aceea periodic ii vizitam si le aducem câte ceva. Copiii nu pot fi luati de lânga mama pentru ca nu vor sa plece de acasa", a declarat Ion Alexandrescu, viceprimarul comunei Pârjol. Pentru ca vine iarna, reprezentantii primariei i-au adus Mariei Rata lemne si alimente. De fiecare data când a primit faina, zahar sau ulei a plecat in sat si a vândut tot. Chiar daca au primit lenjerii noi si haine, copiii nu mai au acum nimic, nici macar cu ce sa se incalte. In urmatoarea perioada, primaria este decisa sa ia masuri pentru a rezolva problema celor trei copii.
Sinziana Filimon