24 noiembrie 2024

Copii de la Școala ”Alecu Russo” s-au unit pentru oprirea violenței

În Proiectul educațional ”Armonia relațiilor, cheia fericirii”, toți elevii de gimnaziu, de la clasa a V-a la cei de a VIII-a, din Școala ”Alecu Russo” au fost împreună pentru a încerca să stopeze fenomenul de bullying, adică agresivitatea.

Încurajați de profesoarele Simona Funaru, Roxana Stan și Iuliana Bontă, cei mici au creat desene și postere prin care îndemnau la calm și comunicare (inclusiv un Curcubeu al Prieteniei), au urmărit filme cu cazuri reale petrecute în școli din România, apoi au completat chestionare pe această temă, iar concluziile au fost discutate împreună.



De asemenea, cu toții au scris ”recunoștințe”, mici scrisori de mulțumire adresate colegilor, familiei și profesorilor pentru înțelegere și ajutor.

În completarea educației non-violente, elevii au primit ilustrări PPT – de exemplu cel numit ”Despre Fericire” – care să-i ajute să înțeleagă că de la familie la colegi este nevoie de comunicare sinceră și înțelegătoare.

Ca răsplată pentru talent și implicare, elevii au primit premii, dar cel mai important este că au înțeles cum pot trăi azi și mâine împreună fără a se răni emoțional și fizic.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014