Noul contract educațional introdus de Legea nr. 198/2023 privind învățământul preuniversitar a generat o serie de controverse aprinse în rândul părinților și societății civile. Clauza care obligă părinții să semneze acest contract sub amenințarea unor amenzi contravenționale între 1.000 și 5.000 de lei a stârnit un val de nemulțumire, mulți considerând că se încalcă drepturi fundamentale garantate de Constituție.
Un aspect esențial ridicat de critici este faptul că acest contract este unul de adeziune, adică un document cu clauze impuse de stat, pe care părinții nu au posibilitatea să le negocieze. Conform articolului 1.175 din Noul Cod Civil, un contract de adeziune este un acord în care clauzele esențiale sunt redactate și impuse de una dintre părți, cealaltă fiind obligată să le accepte fără modificări. În cazul de față, statul joacă rolul părții impunătoare, iar părinții nu au decât să semneze.
Opoziția părinților: Semnătura forțată și consimțământul vicat
O soluție ingenioasă propusă de o părinte nemulțumită a fost popularizată pe rețelele sociale. Ideea este ca, la semnarea contractului, părintele să adauge următoarea mențiune scrisă de mână: „Semnez pentru că sunt amenințat/ă cu amendă dacă nu semnez, iar semnătura și acordul meu nu sunt liber consimțite!”. Această adăugire vizează protejarea drepturilor părinților și evidențierea constrângerii sub care aceștia sunt obligați să semneze, făcând referire la conceptul de „viciu de consimțământ”.
Articolul 148(1) din Legea 198/2023 prevede clar că refuzul semnării contractului educațional se încadrează la contravenții sancționate cu amendă. Această prevedere este percepută de mulți ca fiind o formă de constrângere legală, ceea ce ridică întrebări serioase despre constituționalitatea unei astfel de măsuri.
Contractul de adeziune: Limitarea drepturilor părinților?
Părinții susțin că, prin semnarea acestui contract educațional, aceștia își cedează, în mod indirect, autoritatea părintească către instituțiile de învățământ. Acest aspect, considerat inacceptabil, reiese din natura contractului de adeziune, care nu oferă părinților posibilitatea de a discuta sau negocia clauzele impuse. Este o simplă acceptare a termenilor stabiliți de stat, o practică întâlnită de obicei în contractele comerciale și care, spun criticii, nu ar trebui să aibă loc într-un domeniu atât de sensibil precum educația copiilor.
De asemenea, se ridică problema modului în care contractul de adeziune este impus prin lege. Este un precedent periculos, afirmă oponenții, deoarece ar putea deschide calea către alte domenii în care cetățenii ar fi obligați să accepte clauze nefavorabile, fără drept de contestare.
Nevoia de reformă
Criticii noului contract educațional solicită modificarea urgentă a Legii 198/2023. Aceștia argumentează că obligativitatea semnării unui astfel de contract este nulă de drept, întrucât încalcă principiul consimțământului liber exprimat, unul dintre pilonii fundamentali ai drepturilor constituționale. Mai mult, se subliniază faptul că această obligativitate contravine unor principii elementare de drept și constituie o formă de „abuz legalizat”.
În contextul electoral din acest an, mulți părinți și cetățeni își exprimă dezamăgirea față de modul în care guvernul tratează drepturile și libertățile cetățenilor, în special ale copiilor. Aceștia se tem că astfel de măsuri coercitive vor deveni tot mai frecvente în viitor, în condițiile în care statul își extinde controlul asupra vieții private și familiale.
Introducerea noului contract educațional a adus în prim-plan o dezbatere importantă despre limitele puterii statului și despre drepturile părinților în raport cu sistemul educațional. Semnătura forțată sub amenințarea unei amenzi, lipsa posibilității de a negocia clauzele contractului și percepția că se cedează o parte din autoritatea părintească ridică întrebări serioase despre legalitatea și moralitatea unei astfel de măsuri. Este clar că Legea 198/2023 necesită o revizuire atentă pentru a proteja interesele părinților și copiilor într-un cadru educațional echitabil.
