20 decembrie 2024

Controverse pe tema pretului pâinii

Unii specialisti din domeniu spun ca pâinea se va ieftini prin reducerea cotei tva la pâine, in timp ce altii spun ca, in cel mai bun caz, pretul pâinii va ramâne acelasi pentru mai multa vreme.

Reducerea cotei tva la pâine, de la 24% la 9%, care face subiectul atâtor discutii in aceste zile, nu inseamna neaparat si reducerea pretului produsului in aceeasi masura. Cel putin, aceasta este concluzia mai multor pareri exprimate de unii producatori bacauani din domeniul panificatiei. Reducerea cotei tva ar urma sa reduca evaziunea fiscala din domeniu, estimata de reprezentantii patronatelor din industria de morarit si panificatie la 65%. Cu alte cuvinte, din trei pâini vândute, doua sunt nefiscalizate, adica statul nu incaseaza taxele cuvenite pentru vânzarea produsului.



“Cred ca evaziunea din acest domeniu este, de fapt, de 80%. Scaderea tva-ului va duce la reducerea evaziunii, pentru ca o cota de numai 9% nu mai reprezinta o tentatie pentru evazionisti de a-si risca libertatea. Introducerea noii cote va avea o consecinta imediata: vom reduce pretul pâinii chiar de a doua zi cu 15%.”
Alin Giurea, presedintele Consiliului de Administratie al Pambac SA Bacau

„Pâinea nu se va ieftini, pentru ca este nevoie de bani pentru retehnologizare”

In schimb, Raducan Ion, omul care a condus peste 30 de ani societatea Pambac si a tras numeroase semnale de alarma in privinta evaziunii fiscale din panificatie, este de parere ca o reducere a tva nu va duce la caderea pretului pâinii, ci doar va mentine acelasi pret pentru o perioada mai indelungata. “Cred ca evaziunea din domeniu este cotata la circa 40%. Cu o cota de 24%, evazionistii pot jongla pe piata, dar o cota de 9% nu mai este tentanta pentru ei. Pentru a reduce evaziunea, am militat de multa vreme pentru evidentierea productiei de pâine, inclusiv prin energia consumata. Iar reducerea tva nu va ieftini pâinea, ci va mentine pretul la nivelul actual, intrucât este nevoie de bani pentru retehnologizare. La Pambac am investit 30 de milioane de euro in utilaje si in scurt timp este nevoie de noi investitii. FMI strâmba din nas când aude de reducerea tva la pâine, dar nu face la fel si in cazul Frantei, Germaniei sau altor tari, unde cota este de multa vreme la un nivel mai scazut”, ne-a declarat Raducan Ion.

Piata locala a pâinii ar putea creste

Piata panificatiei va cunoaste o crestere, iar evaziunea se va diminua semnificativ prin reducerea cotei tva. Aceasta este parerea administratorului SC Inan Impex SRL Bacau, Iulian Popa, un alt producator important de pe piata locala. “Sunt o multime de mici producatori care genereaza evaziune, mai ales in zona rurala, pentru ca nici macar nu lucreaza cu bancile. In sfârsit, ar face un lucru bun si acesti guvernanti daca ar reduce cota tva”, a declarat Iulian Popa. Administratorul SC Inan mai spune ca reducerea TVA se va simti si in pretul pâinii.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img