luni, 12 mai 2025

Controverse majore după publicarea ghidului „Rabla pentru Tractoare”: fermierii mici și mijlocii, excluși din program

Publicarea oficială a Ghidului programului „Rabla pentru Tractoare” a stârnit reacții puternice din partea asociațiilor profesionale și a fermierilor, după ce forma finală a documentului a exclus din eligibilitate tocmai categoriile de tractoare accesibile fermelor mici și mijlocii din România.

Potrivit Iulianei Butuc-Cerchez, reprezentant al companiei prSTEPS, modificările au fost introduse fără consultare publică, încălcând dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Astfel, din schema de subvenționare au fost eliminate subcategoriile T1a, T1b, T2a, T2b, T3a și T3b, în ciuda faptului că acestea sunt omologate la nivel european ca tractoare agricole și forestiere.



Asociația Importatorilor de Motociclete și Motocicluri (AIDMM), prin vocea lui Ivan Sebastian, atrage atenția că noul ghid favorizează exclusiv tractoarele de dimensiuni mari sau pe șenile (categoria C), în detrimentul majorității fermierilor români, care utilizează vehicule din categoriile excluse. Situația este considerată discriminatorie, cu implicații directe asupra egalității de tratament între beneficiarii eligibili.

Conform Regulamentului (UE) nr. 167/2013, tractoarele din categoriile excluse îndeplinesc criteriile tehnice și juridice pentru a fi recunoscute și sprijinite în cadrul unui astfel de program. Modificarea definiției în ghidul administrativ, în afara cadrului consultării publice, este considerată ilegală și abuzivă.

„Nu poți modifica printr-un ghid administrativ o definiție stabilită de un regulament european și adoptată în legislația națională. Excluderea acestor categorii echivalează cu o discriminare mascată”, avertizează specialiștii în drept administrativ.

Fermierii și distribuitorii solicită emiterea urgentă a unui nou ordin care să:

  • suspende aplicarea prevederilor actuale;

  • corecteze definițiile pentru a fi conforme cu dreptul european;

  • includă explicit toate subcategoriile omologate din cadrul categoriei T.

În lipsa unei reacții oficiale din partea autorităților, se analizează inițierea unei acțiuni în contencios administrativ, în baza Legii 554/2004, pentru încălcarea principiilor de legalitate și transparență decizională.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img