Nu combaterea ,,emisiilor de carbon” și a încălzirii globale e ținta. O să începem ex abrupto acest demers, nepotrivit pentru un articol de presă, dar cititorii noștri, mai avizați decât ceilalți, vor înțelege. Facem recurs la memoria din preadolescență, când l-am cunoscut pe Mendelev și tabelul său. Tot atunci am învățat că oxigenul, ce reprezintă 21% din atmosferă, are o masă molară de 28 g/mol. Azotul, care reprezintă 78% din atmosferă, are o masă molară 32 g/mol. În restul de 1% din gazele rămase se identifică și dioxidul de carbon ,,CO2” cu o pondere în masa totală de 0,04% și o greutate de …. 44 g/mol. Nu trebuie să fii matematician să realizezi că 44 de grame presupune o greutate mai mare decât 28 și respectiv 32 de grame cât au celelalte gaze. În concluzie dioxidul de carbon nu se ridică în atmosferă pentru a crea o pătură izolatoare care să producă efectul de seră, întrucât fiind un gaz mai greu decât celelalte rămâne la nivelul la care poate fi absorbit de plante și oceane pentru a menține viața florei subacvatice și a celei terestre. Pentru cei care au studiat tabelul periodic și nu l-au fumat, lucrurile sunt clare. Isteria creată de încălzirea globală care ar fi generată de carbon e doar o farsă. Pentru Șeful ONU António Guterres „schimbarea climatică nu este doar o schimbare a vremii. Schimbă viața pe planeta noastră”, susținea într-o postare pe Twitter, preluată de https://www.breitbart.com/environment/2023/09/24/climate-change-is-killing-people-and-devastating-communities-says-u-n-chief-antonio-guterres/ , adăugând „ucide oameni și devastează comunități.” Șeful ONU nu a împărtășit date despre cine a murit exact din cauza „schimbărilor climatice” sau care comunități au fost „devastate”. De fapt, datele sunt taman invers. Un studiu din 2021 publicat de https://www.thelancet.com/journals/lanplh/article/PIIS2542-5196(21)00081-4/fulltext concluzionează, în baza unei analize în care a colectat date corelate despre mortalitate și temperaturi ambientale din 750 de locații din 43 de țări că; ,,… dintre toate decesele 8,52% au fost generate de frig și 0,91% fost generate de căldură… iar Africa Subsahariană a avut cea mai mare rată de deces cauzată de frig..” Presupunem că domnul Guterres nu știe că mult mai mulți oameni mor în fiecare an din cauza vremii reci, nu din cauza căldurii. Clima Pământului a variat de când există planeta, cu faze naturale reci și calde determinate de exploziile solare (multe în această vară), oscilația axei pământului, etc; însă, nu carbonul e motivul acestei încălziri. (O informație utilă pentru profeții catastrofei climatice: carbonul nu este un gaz, oxidul si dioxidul de carbon sunt gaze. Carbonul e fie diamant, fie grafit, funcție de dispunerea moleculară cubică sau hexagonală; de asemenea îl mai identificăm în funingine.) „Narațiunea populară despre schimbările climatice reflectă o corupție periculoasă a științei care amenință economia lumii și bunăstarea a miliarde de oameni. Știința climatică greșită a metastazat într-o pseudoștiință jurnalistică masivă de șoc. … A fost promovată și extinsă de agenți de marketing, politicieni, jurnaliști, agenții guvernamentale și ecologiști. În opinia mea, nu există o criză climatică reală. Există, totuși, o problemă foarte reală cu asigurarea unui standard de viață decent pentru populația mare a lumii și o criză energetică asociată. Aceasta din urmă este exacerbată în mod inutil de ceea ce, în opinia mea, este știința climatică incorectă”, spunea fizicianul John F. Clauser, laureat al Premiului Nobel în 2022, pentru studiul său asupra mecanicii cuantice. Clauser este al doilea laureat al Premiului Nobel care a semnat Declarația Mondială a Climei. Dr. Ivar Giaever a fost primul. Numărul de oameni de știință și experți care semnează Declarația Mondială a Climei crește rapid și se apropie acum de 1600 de persoane, ne informa https://clintel.org/nobel-prize-winner-dr-john-f-clauser-signs-the-clintel-world-climate-declaration/ Dacă în ciuda biologiei confirmată de realitate, prin persuasiune și impunere instituțională, suntem determinați să acceptăm că bărbatul poate naște și sexul poate fi fluid funcție de dispoziția posesorului, cu atât mai mult o narațiune care privește fenomene dincolo de înțelegerea și posibilitatea de verificare concretă poate fi impusă populației mult mai ușor, urmând să fie receptată ca un adevăr în contradicție cu datele științifice verificabile. E bine să ne reamintim istoria trecută pentru că iată riscăm să o repetăm, dar la alt nivel. În 1970, Boston Globe a publicat un titlu înfiorător, Noua prognoză pentru epoca de gheață. Expert în poluare James Lodge de la Centrul Național de Cercetare Atmosferică din Boulder avertiza: „ Poluarea aerului poate acoperi lumina soarelui și poate provoca o nouă eră glaciară în prima treime a secolului următor, dacă populația continuă să crească și resursele pământului sunt consumate în ritmul actual…” Lodge a avertizat, de asemenea, că până în secolul următor „consumul de oxigen în procesele de ardere, la nivel mondial, va depăși toate procesele care returnează oxigenul în atmosferă…” Opt ani mai târziu, în 1978, răcirea globală era un fapt „fără sfârșit”, potrivit unui alt articol din New York Times : „O echipă internațională de specialiști a concluzionat din opt indici ai climei că nu au în vedere un sfârșit al tendinței de răcire din ultimii 30 de ani ani, cel puțin în emisfera nordică.” În 1982, Mostafa Tolba , directorul executiv al Programului ONU pentru Mediu, a subliniat posibilitatea unei catastrofe larg răspândite în mai puțin de 20 de ani. El a evocat „o catastrofă de mediu care va fi martoră la o devastare la fel de completă, la fel de ireversibilă ca orice holocaust nuclear”. https://www.agweb.com/opinion/doomsday-addiction-celebrating-50-years-failed-climate-predictions face o scurtă trecere în revistă a ipotezelor catastrofice după care noi astăzi nu ar fi trebuit să existăm. Expunem doar câteva. În aprilie 2008, magnatul media Ted Turner , subliniind consecințele inacțiunii climatice, spunea; „A nu face (nimic) va fi catastrofal. Va fi cu opt grade mai cald în zece, nu în 30 sau 40 de ani și practic nu va crește niciuna dintre culturi. Majoritatea oamenilor vor fi murit, iar noi restul vom fi canibali. Civilizația se va fi prăbușit. Puținii oameni rămași vor trăi într-un stat eșuat precum Somalia sau Sudanul, iar condițiile de viață vor fi intolerabile. Secetele vor fi atât de grave încât nu va mai fi cultivat porumb.” Un an mai târziu, în iulie 2009, prințul Charles ( atunci) a intervenit, afirmând că planeta avea la dispoziție 96 de luni pentru a evita decimarea: „… colapsul iremediabil al ecosistemului și al climei și tot ceea ce vine cu el”. După trei luni, prim-ministrul Marii Britanii, Gordon Brown, a îndemnat, înaintea unei conferințe privind clima, ca națiunile să tragă o frână de mână istorică : „Sunt acum mai puțin de 50 de zile pentru a stabili cursul următorilor 50 de ani …” În 2014, ministrul francez de externe Laurent Fabius a mărit cele 50 de zile ale lui Brown la 500. „Avem 500 de zile pentru a evita haosul climatic”. Revenind la ,,inculpatul carbon” o să înțelegem care e scopul acestei ideologii climatice dacă o plasăm în context. Imaginați-vă o lume în care fiecare bun și fiecare serviciu nu numai că are un preț exprimat în termeni monetari (cum ar fi euro, franci sau dolari), ci este prevăzut și cu „puncte climatice”. Un sistem ca cel pe care îl au cardurile emise de supermarketuri, în care primești și „puncte bonus” pentru cumpărături. În funcție de ceea ce cumpărați, punctele vor fi deduse din „bugetul individual alocat pentru climă”. Acest lucru poate merge atât de departe, încât, chiar dacă ai încă suficienți bani în cont în data de 20 a unei luni, de exemplu, dar ai epuizat cota de puncte climatice, nu vei putea cumpăra nimic de mâncare, deși, în fapt, mai ai destui bani. Acest lucru face ca banii tăi să nu aibă valoare – cu excepția cazului în care îi folosești pentru a cumpăra puncte climatice suplimentare de la alți oameni care nu le folosesc. Dacă totul este introdus la nivel global datorită ID-ului digital, trecând granița și făcând cumpărături în țara vecină, punctele climatice tot vor fi înregistrate și taxate. Acest viitor nu e așa departe cum credeți, ba chiar ne ciocănește la ușă. Conform https://www.theguardian.com/world/2023/jul/31/german-supermarket-penny-trial-climate-cost-food-meat-cheese , pe parcursul unei săptămâni, prețul a nouă produse diferite, în principal produse lactate și carne, va crește semnificativ în cele 2.150 de magazine Penny din Germania. De exemplu, prețul cârnaților va crește de la 3,19 euro la 6,01 euro, prețul mozzarella va crește cu 74 la sută și prețul iaurtului cu fructe va crește cu 31 la sută. „Dorim să creăm o conștientizare cu privire la costurile de mediu ascunse ale alimentelor”, a declarat directorul operațional al Penny, Stefan Görges, presei germane. „Trebuie să transmitem mesajul incomod că prețurile produselor noastre alimentare care sunt acumulate de-a lungul lanțului de aprovizionare nu reflectă în niciun fel costurile de mediu.” Implementată sub șantajul noii inchiziții – FMI, Banca Mondială, BCCE, OMS,ONU, etc., clima este astăzi noua formă de religie pe altarul căreia occidentul emasculat își distruge economia, bunăstarea și viitorul generațiilor sale în favoarea unor oligarhi, nu chiar anonimi, care orchestrează acestă farsă.
Jr. Adrian M. Ionescu