În perioada 20-23 martie a.c., polițiștii băcăuani au desfășurat o serie de acțiuni pe întreg teritoriul județului, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere, respectiv prevenirea și combaterea infracțiunilor legate de câinii periculoși. Totodată, au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul acestei campanii, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu efective ale Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, au efectuat controale specifice privind respectarea legislației referitoare la câinii periculoși, în zona de competență. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 20 de persoane și au fost inspectați 18 câini din rasele considerate periculoase.
În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii au aplicat un total de 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.700 de lei, pentru neregulile constatate. Astfel de acțiuni sunt menite să asigure siguranța publică și să prevină eventualele incidente provocate de câinii de rasă periculoasă.
Autoritățile reamintesc proprietarilor de câini din rasele periculoase sau cu potențial agresiv despre necesitatea respectării următoarelor reglementări legale:
-
Proprietarii trebuie să îndeplinească anumite condiții, cum ar fi vârsta minimă de 18 ani, capacitatea deplină de exercițiu și absența unor condamnări pentru infracțiuni împotriva persoanei;
-
Este obligatorie depunerea unei adeverințe de la Asociația Chinologică Română, care să ateste încadrarea câinelui în categoria raselor periculoase, precum și o declarație pe propria răspundere care să cuprindă informații esențiale, cum ar fi numărul de identificare al câinelui (seria de microcip), vaccinarea antirabică și sterilizarea pentru anumite rase, precum Pitbull, Boerbull și Bandog;
-
Proprietarii trebuie să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câini din aceste rase.
De asemenea, în cazul câinilor din rase comune, există obligația de microcipare și sterilizare a acestora, pentru a preveni apariția unor incidente neplăcute.
Poliția Bacău continuă să desfășoare astfel de acțiuni pentru protejarea comunității și pentru asigurarea unui mediu sigur și ordonat pentru toți cetățenii.