27 noiembrie 2024

Contorul care-ți taie lumina

  • județul Bacău, campion la contoare inteligente
  • acestea devin obligatorii treptat, în funcție de consum
  •  contorul raportează automat indexul iar firma de distribuție poate opri, de la distanță, furnizarea curentului electric

 

În jur de 46 de milioane de lei vor fi investite, în perioada următoare, în instalarea de contoare smart pentru măsurarea energiei electrice a consumatorilor casnici.



O mare parte din acești bani se vor cheltui și pentru reabilitarea și modernizarea rețelei de medie tensiune. Contorizarea inteligentă a consumatorilor trebuie implementată obligatoriu în următorii șase ani. Deja, 19.000 de consumatori au deja astfel de dispozitive inteligente de măsurat consumul de energie. Peste 16.000 de contoare inteligente vor fi instalate la consumatori casnici și non casnici mici din Bacău de compania Delgaz Grid, principalul furnizor de energie electrică din zona Moldovei. În plus, compania va moderniza stațiile de transformare Letea și Gherăești, precum și 83 de posturi de transformare, toate acestea urmând a fi integrate în sistemul de măsură și control SCADA. „De asemenea, vor fi modernizate 76 de posturi de transformare, iar 7 vor fi înlocuite”, au precizat reprezentanții DelGaz Grid. Investiția se va ridica pe peste 46 milioane de lei, din care aproape 9 milioane de lei sunt din fonduri proprii, diferența de 37 de milioane de lei provenind dintr-o finanțare europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională – REACT EU. Prin această investiție se urmărește atât contorizarea inteligentă, cât și creșterea calității serviciilor de distribuție a energiei electrice, ca urmare a reabilitării, automatizării și integrării în SCADA a rețelei de medie tensiune. Accesarea surselor de finanțare europeană reprezintă o prioritate pentru companie în vederea realizării obiectivelor de modernizare și digitalizare a infrastructurii de distribuție din gestiunea Delgaz Grid SA. Compania noastră are în prezent 7 proiecte în curs de implementare finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare totală de 293 mil lei (fără TVA), din care cofinanțarea nerambursabilă reprezintă aproximativ 219 milioane lei. Cele 7 proiecte vizează obiective de modernizare și digitalizare a rețelei de distribuție a energiei electrice, în scopul creșterii capacității de preluare a energiei din surse regenerabile și implementarea sistemului de contorizare inteligentă”, au transmis responsabilii Delgaz Grid.

Contoarele inteligente pentru energie electrică, obligatorii

De reținut că utilizarea contorizării inteligente oferă o serie de avantaje, de la transmiterea automată a indexului contorului, eliminarea facturilor de estimare (în factură fiind trecut consumul exact de energie electrică consumată), până la intervenția mai rapidă a echipelor de specialiști, în cazul identificării unor disfuncționalități apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică sau eliminarea costurilor presupuse de operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare a consumatorului. Un detaliu important, mai ales în actuala criză energetică, este că un contor inteligent poate recunoaște câtă energie este utilizată de către un grup de dispozitive și, astfel, poate identifica potențialul de economisire din gospodărie. Pe de altă parte, trebuie știut că, până la 1 ianuarie 2024, aceste dispozitive inteligente de măsurat vor trebui montate clienților care au consum anual între minimum 2.400 kWh pe an (200 kWh pe lună) și maximum de 3.500 kWh pe an (circa 292 kWh pe lună). Termenul este valabil și în cazul celor care dețin surse de producere a energiei electrice, cu putere instalată mai mică de 10 kW. Restul consumatorilor au termen pentru montarea contoarelor inteligente data de 31 decembrie 2028.

Județul Bacău, cel mai smart

În județ, au deja astfel de dispozitive circa 190.000 de clienți, reprezentând în jur de 64% din totalul consumatorilor. De altfel, județul nostru este cel mai bine dotat cu astfel de dispozitive smart, din toată regiunea de nord-est. Cei mai mulți clienți sunt din Onești – 23.210 și din municipiul Bacău – 17.162, urmați fiind de la consumatorii din  Comănești – 9.250, Moinești – 9.198, Buhuși – 7.180 și Dărmănești – 4.431. În mediul rural, podiumul este ocupat de comunele din jurul Bacăului, respectiv Nicolae Bălcescu – 1.967, Măgura – 1.823 și Mărgineni – 1.733.

Florentin Radu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014