Constantin Postolache: „În primul rând trebuie să facem curăţenie în sufletul nostru”

„Patriotismul face parte din cultură, înseamnă să-ţi iubeşti locul, casa, grădina, ţara, obiceiurile, tradiţiile, să-ţi iubeşti înaintaşii, părinţii, religia, sufletul românului. Până la urmă şi cel care spune că nu este patriot va dovedi că este, pentru că, la nevoie, va lupta pentru locul unde s-a născut, pentru mama sa, pentru tatăl său, pentru copiii săi care sunt români.”
Sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit în ultimii ani de la un om care a plecat în lume să se verifice, să afle cine este, să se descopere. A luat şi ţara cu el, pe care o iubeşte ca un adevărat patriot. S-a întors după 18 ani, mai bun, mai informat, cu sentimente mai puternice şi este hotărât să rămână, pentru că, după cum frumos spune, sunt multe de făcut în ţara lui. El este Constantin Postolache, un cetăţean al Bacăului, al ţării, al Europei, iar, prin cultură, al lumii. Îl ştiu de mai mult timp, însă l-am cunoscut mai bine când i-am propus să vorbim de ţară, patriotism, cultură, educaţie, religie. Am constatat, după două ore, că nu am greşit în alegere. (Gheorghe Bălțătescu)

„Sunt născut pe 21 mai, zodia?, eu nu funcţionez pe zodii, sunt creştin şi ziua de naştere îmi este suficientă, dar dacă mă întrebi, ori ultima zi din Taur, ori prima zi din Gemeni, deci am din ambele câte ceva, am creativitatea «gemenilor», iar din Taur am uneori şi furie, poate să fie bine, poate să fie rău, însă furia cu mine însămi este binevenită. Nu prea mă interesează zodiile, însă anii din urmă de deschidere culturală şi pseudoculturală nu a făcut decât să ne îmbogăţească intelectul cu lucruri de prisos sau poate binevenite pentru cultura şi sufletul nostru. Zodiile nu fac parte din ele, însă fac parte din conversaţie.

Am auzit că este un zodiac chiar lângă Biserica «Înălţarea Domnului», ca ortodox practicant nu cred că este bine venit lângă biserică, deşi calendarul, ca să fim mai specifici, oarecum calendarul este orânduit şi după zodii, înainte aşa se calculau orele, orologiul s-a inventat cu mult după venirea Domnului Iisus Hristos, pe la 1600, cred. Este mult mai complicat şi nu avem timp să intrăm mai adânc în istorie.

Cele mai frumoase lucruri făcute în ţara aceasta aparţin încă ţăranului

Cultura nu are o definiţie clară, însă este un concept deschis, ţăranul nostru, ţăranul din Vest sunt oameni culţi, de la ei ne vin cultură pământului, a animalelor, cultura vremii, cea sătească, vorbim de o cultivare, ce ai însămânţat şi ce iese din inima şi mintea ta. Din punctul meu de vedere, cele mai frumoase lucruri făcute de om în ţara aceasta încă aparţin ţăranului. Nu este nimeni care să poată fi mai presus ca mama noastră care a cusut o bundiţă, o ie. Pâinea de acolo ne vine.

Cultura are totuşi nişte limite. Cultura contemporană, mă gândeam zilele acestea, a aparţinut celor bogaţi, înstăriţi, nobililor, care, la început, au fost războinici, au apărat sate, oraşe, ţara, fiecare a dăruit ceva, iar pentru serviciile sale a primit un premiu, era normal, cum şi ţăranul era vrednic de munca sa, şi războinicul era un muncitor. Fiind oameni înstăriţi, de-a lungul vremii au acumulat sau au primit obiecte, pe care le-au valorizat.

Totuşi, cultura adevărată este cea a valorilor, bazată pe fapte, pe sentimente, pe dragostea pentru teritoriul în care te-ai născut şi trăieşti, pe tot ce se desfăşoară în jurul nostru. Eu sunt băcăuan, cetăţean al Bacăului, al ţării, al Europei, iar prin cultură sunt al lumii, însă nu sunt adeptul uniformizării, al desfiinţării graniţelor, al transformării culturii naţionale într-o pseudocultură. Acest lucru nu se poate decât printr-un război, ceea ce, astăzi, nu este posibil şi nici cazul. Doar cu forţa poţi uniformiza, desfiinţa, să aduci la același numitor pe un african zulu, cu un român, fiecare cântă şi trăieşte după tradiţiile sale, după obiceiurile pământului. Eu pot cânta muzica africană, dar nu voi fi niciodată, nu voi cânta niciodată cu sufletul africanului. Există însă un numitor comun, cel al iubirii, al iubirii celui de lângă tine, celui de departe…

Pentru mulţi, din păcate, patriotismul nu mai face parte din bagajul valorilor contemporane. Patriotismul face parte din cultură, înseamnă să-ţi iubeşti locul, casa, grădina, ţara, obiceiurile, tradiţiile, să-ţi iubeşti înaintaşii, părinţii, religia, sufletul românului.

Patriotismul este ce mă înconjoară, nu ai cum să nu fii patriot, până la urmă şi cel care spune că nu este patriot, va dovedi că este patriot, pentru că, la nevoie va lupta pentru locul unde s-a născut, pentru mama sa, pentru tatăl său, care sunt români, copiii săi sunt români, ceea ce calcă este românesc, ce mănâncă este românesc, şi pentru că nu a plecat de aici este patriot, deşi ca dialectică personală, patriotismul nu mai face parte, nu mai este foarte important în sistemul lui de valori, cu toate că în sufletul lui, când are timp să se uite în el, găseşte ceva pe care să se sprijine.

Trebuie să facem curăţenie în noi

Vorbim de schimbare, cerem mai ales altora să se schimbe, hulim instituţii, conducători, uitând că în primul rând trebuie să facem curăţenie în noi, în sufletul nostru, apoi în propria ogradă, după aceea poţi să te uiţi la cea a vecinului. Acum pot vorbi şi de Constantin cosmopolit, de cetăţean european, trăitor 16 ani în inima Spaniei, în Madrid, doi ani în Lisabona, inima Portugaliei.

Cel mai mult mi-a plăcut Madridul, am trăit acolo ca orice spaniol, nu am îndrăznit să deranjez pe nimeni cu obiceiurile, cu caracterul meu românesc, deşi e inevitabil uneori, însă am iubit foarte mult ţara, aşa cum o ştiam, cum o cunoşteam cu tot ce are bun sau mai puţin bun, şi am vrut să le prezerv, ca atare, şi când m-am întors în ţară vreau să ţin în frâu istoria, părţile frumoase care văd că se pierd, şi, bineînţeles, mă dor vorbele aruncate de unii la adresa ţării mele.

Acest trai bun la care visează unii, acest «vrem o ţară ca afară» nu-i decât o chestie mentală. La noi se trăişte bine, avem o ţară, avem lapte, brânză, peşte, pâine, porumb, avem de la ţărani de toate, că nu le facem noi pe asfalt, de aceea eu mă înclin mereu în faţa ţăranului, fie el şi ţăran modern, de aceea nu pot fi de acord cu cei care dau cu piatra! Vrei o plasmă de 3/3, toate gadget-urile, s-au îţi doreşti să vii acasă şi să trăieşti cu ai tăi? A cumpăra de la un ţăran, a cumpăra un produs românesc înseamnă că îţi iubeşti aproapele.

Clamăm o cultură occidentală, pe care nu suntem capabili să o susţinem, să o asimilăm în fondul nostru sufletesc. Ea este binevenită, nu trebuie respinsă, dar nici fetişizată. Şi Sfinţii Apostoli au umblat prin ţări (au emigrat!), au venit la daci, care erau naţionalişti, patrioţi, dar au venit cu vorba, cu frumosul, cu vorba Domnului Iisus Hristos. N-au venit cu sabia.

Sunt cosmopolit, dar patriot

De ce vă spun toate acestea, eu sunt cosmopolit, nu mai pot nega acest lucru, am trăit printre africani, sud-americani, marocani, asiatici, este inevitabil, îmi plac lucurile frumoase sau ce am văzut eu că este frumos în cultura şi obiceiurile lor, la neamul lor. Acestea sunt singurile mele deschideri spre cultura şi spiritualitatea mondială, vin la noi cântăreţi din Spania – Bine aţi venit!, vin din Africa – Bine aţi venit!, din Japonia sau America – Bine aşi venit! Ne plac, îi aplaudăm, asta nu înseamnă asimilare, ci deschidere… Din nefericire, şi mă exclud pe mine, oamenii nu au înţeles că la noi acasă sunt multe de făcut. Le-am lăsat şi am plecat la primul hop peste care am dat.

A avut loc o ruptură, una dramatică, produsă în comunism şi continuată şi după aceea. Răul nu poate fi eliminat dintr-o dată, însă trebuie să ai puterea de a merge înainte, să încerci să deschizi cât mai multe uşi şi cărţi. Libertatea la care visăm, sperăm, o trăim, înseamnă, presupune şi responsabilitate, cultură, educaţie. Trebuie să începi să faci ordine, curăţenie, să începi să fii aici până la capăt, să doreşti să faci ceva aici, să pui umărul la ceva, şi atunci eşti liber. Eu sunt un caz fericit, eu am plecat ca să mă verific, să aflu cine sunt, să mă descopăr.

În anul acela, 1992, simţeam ce este în jurul meu şi simţeam că nu voi merge pe un drum bun dacă voi rămâne aici, având în vedere că sunt printre ultimii reprezentanţi ai epocii comuniste, aveam 18 ani când a venit perioada aceea când mâncam pâine cu zahăr, iar explozia aceea de după 1990, care a inclus şi amnistia generală, m-a făcut ca în numai doi ani să-mi dau seama că eu trebuie să continui lupta cu mine pe care o începusem de mic copil şi nu o pot continua aici, că nu este ce pare a fi. Aşa am ajuns în Spania, unde, în scurt timp, am devenit un bun meşter la amenajări interioare şi materiale speciale.

Am reuşit să mă descopăr

M-am descoperit, m-am descoperit ca creştin, revenirea mea la ortodoxie a fost cel mai important lucru. Spania este papistaşă, nu există credinţă adevărată, şi o spun din experienţă personală, iar eu căutam altceva. Cum a fost? Citeşte, informează-te, vezi, deschide-ţi uşile sufletului şi nu numai ale sufletului şi vei ajunge la aceeaşi concluzie.

Spania este catolică, însă am descoperit în inima Madridului o comunitate ortodoxă, la biserica construită de regina Sofia, care este ortodoxă, o biserică greacă, anumiţi români am tras acolo. Căderi au fost multe, şi vor mai fi, însă am un punct, dacă am să cad am un punct de reper, de sprijin, care să mă ajute. Am reuşit să mă descopăr, este incredibil, dar adevărat, eu am căutat cu sufletul şi cu sufletul reuşesc să nu mă întorc, rezist să rămân în ţară, şi rămân cu drag şi cu plăcere, cu toate că am trăit la Madrid în apropiere de Poarta Soarelui, punctul zero al oraşului.

Veţi spune că revenirea mea în ţară a fost în urma unui eşec, însă nu, cu siguranţă nu, a fost o experienţă. Mi-am dat seama că punctul gândirii omului este sufletul, nu este mintea, creierul. Pentru mulţi poate părea o absurditate, sufletul este cel care simte dacă ceva este bun, ceva este rău, creierul nu face decât să judece, să o înţeleagă, să transpună în cuvinte şi în fapte.

Mă vedeţi purtând bundiţă, cămeşă albă, nu le port că m-am întors, nu sunt un făţarnic, eu sunt un om al lumii, un cosmopolit, însă sunt patriot. Şi Mihai Eminescu a fost cosmopolit (nu vreau să o consideraţi o impietate referirea la Marele Poet şi patriot), şi Vlad Ţepeş a fost cosmopolit, vorbea cinci limbi, ştia despre artă tot atât de mult ca un artist; ştia şi despre război. Ştefan cel Mare a fost cosmopolit, dar cel mai mare patriot, un apărător al creştinătăţii. Înainte vreme, până la instalarea comunismului (apropo că ne tot pleacă medicii, în condiţiile în care avem mare nevoie de ei, să vindece pe cei care ne dau pâinea), erau medici care cântau la pian, recitau poezii, aveau munţi de biblioteci, ştiau ce este frumosul, se înconjurau de opere de artă, dar cu sufletul acasă, cu toate că atunci puteau pleca.

Au preferat să rămână aici, să vindece, să facă micul Paris, Mica Vienă din Cernăuţi, dar câte nu au făcut. Şi nu numai medicii. Drept dovadă, marile industrii ale lumii s-au clădit şi cu mintea unor români. Paulescu este român, Coandă este român, Odobleja este român. Ştiaţi că şi Croaisantul este invenţia unui patiser român? L-au luat francezii!

Sunt un idealist, dar nu utopic

Eu de ce n-aş sta aici, deşi e greu, cum aş putea să fac să fie frumos în ţară, dacă eu plec afară! Plângerile permanente, văicărelele nu fac parte decât din bagajul inculturii şi al demagogiei. Punct. Plecarea mea a fost ca un medicament pentru însănătoşirea mea sufletească, spre îmbogăţirea mea intelectuală. Da, sunt un idealist, dar nu utopic. În meseria mea nu fac lucrări dacă nu se încadrează în principiile mele tehnice, estetice, de optimizarea spaţiului.

Am ce face, mă pot duce la ţară să sap în grădină, este o mare lipsă de oameni care vor să muncească. Sunt un iubitor al frumosului, de aceea, cred, am şi fost adoptat de o mare parte dintre artiştii băcăuani, cei care lucrează şi trăiesc în frumos, în armonie cu interiorul şi exteriorul lor. Întotdeauna, în meseria mea încerc să las nişte pereţi care să-i sugereze proprietarului că acolo merge foarte bine un tablou, o operă de artă şi nu boxele unei instalaţii audio sau video.

Eu vreau să aduc, să las frumosul în casă, energia pozitivă. Pentru ei o fac, nu pentru mine. În acelaşi timp, iau în calcul şi preferinţele clientului, îl «citesc» şi pornim împreună la o aventură de explorare a interiorului unei locuinţe, dar şi a interiorului celui care vrea o altă casă.

Fiecare şi toţi laolaltă vom renaşte

Eu am ajuns la concluzia că confortul sufletesc te poate ajuta să depăşeşti durerile fizice, necazurile. Nu sunt străin de ce se întâmplă în jurul meu, în stradă. Fac parte dintr-o organizaţie mai puţin cunoscută, însă cu destui membri, este vorba de «Frăţia Ortodoxă a Sfântului Mare Mucenic şi Purtător de Biruinţă Gheorghe», o asociaţie românească a creştinilor, iubitori de Dumnezeu, neam şi ţară, uniţi în scopul de a apară şi promova valorile tradiţionale şi de a schimba în bine mentalitatea românului.

Eu fac parte din cei mulţi, care răspunde atunci când este vorba de a interveni, atunci când suntem solicitaţi. Nu suntem finanţaţi de vreun organism, de vreo instituţie, fiecare membru contribuie cu cât poate, cu bani sau cu muncă. Descoperim o familie cu probleme, ne adunăm şi, fiecare cu meseria lui, facem un acoperiş la casă, zugrăvim, montăm o uşă, aceleaşi lucruri le facem la biserici, mănăstiri etc. Este o organizaţie care îşi propune renaşterea României din interior, din interiorul ei. Suntem acei oameni care am hotărât să rămânem aici, chiar dacă, să zicem, afară am câştiga mai bine. Eu am părăsit traiul mai bun din Madrid şi m-am întors acasă.

Programul nostru este de lungă durată, dar nu imposibil. Fiecare şi toţi laolaltă vom renaşte. Este o datorie să renaştem, dacă nu se întâmplă această renaştere, nu se va întâmpla nimic bun în ţara noastră. Noi luptăm împotriva sistemului prin fapte, numai prin fapte, nu prin haiducie: doar faptele ne definesc. Peste tot sunt oameni cu defecte, este posibil şi la noi să se întâmple, dar, cum am mai spus, schimbarea trebuie să înceapă din interiorul nostru. Avem mereu nevoie de modele, ele sunt atât de aproape de noi, trebuie să le descoperim, să le urmăm, ei sunt oameni ca noi, doar că întreaga viaţă şi-au dedicat-o instrucţiei, au trăit în şi cu valorile naţionale, de iubire, dăruire şi credinţă.

Paulescu, Pesamoska sunt modele pentru medici, Coandă este model pentru cei dedicaţi ştiinţei, cercetării, Eminescu este model pentru noi toţi nu numai pentru literaţi, părintele Iustin Pârvu este model pentru ortodocşii de pretutindeni, inginerii au modelelelor lor, dascălii îl au pe Spiru Haret, ca să mă opresc doar la aceste exemple. Dar sunt modele printre tinerii de astăzi, care au reuşit în ţară, alţii au preferat să iasă afară, însă, după modelul generaţiei paşoptiste, a Unirii, ei se vor întoarce. De ce n-ar face-o?

Programa şcolară a luat-o razna

Toate acestea le afli din cărţi, din biblioteci, biblioteca este motorul dezvoltării profesionale şi personale. Se citeşte tot mai puţin, ceea ce va avea consecinţe dramatice în timp. Să ne uităm prin cărţile de istorie ale copiilor noştri, în manualele de română, mi-e ruşine ce găsesc acolo.

Rămâne ca părinţii să îndrepte ce s-a stricat acolo, şcoala nu mai ţine pasul cu valorile noastre tradiţionale, printre care patriotismul şi dragostea de ţară. Programa şcolară a luat-o razna, şi nu vorbesc aici de matematică, fizică, chimie, vorbesc de disciplinele umaniste. Nu-i suficient să ne plângem, noi nu putem rezolva nimic ieşind în stradă să protestăm, doar părinţii copiilor de astăzi mai pot face ceva.

Dar, mai au ei timp, mai au forţă? Dacă părinţii nu schimbă, nici copiii nu se vor schimba. Şcoala, văd, are altă treabă. O să ne trezim, puţin câte puţin, eu îmi iubesc foarte mult neamul, am fugit de el ca să-l privesc din afară, aşa cum l-am privit în orice moment de creştere a mea.

Mă simt bine în oraşul meu, în ţara mea

Am trecut şi eu prin a mă plânge de români, am trecut şi eu prin a mă plânge de ţară, de conducători, însă am sfârşit prin a mă plânge de mine însămi. Mă simt foate bine în oraşul meu, în ţara mea, tot ceea ce m-ar determina să nu mă simt bine îmi aparţine doar mie, în nicicun caz al celor din jur. Sunt major, am o vârstă, ar fi o ruşine să spun altceva, altcum. Mă uit în mine însumi, îmi caut capacităţile pozitive şi regenerative şi, cu siguranţă, voi ajunge la pace.

Un bun român este un bun gospodar care face frumos la el acasă, să aibă suficient bun simţ să-şi reamintească că, fiind război aici, străbunii noştri nu au plecat, au luptat şi şi-au dat viaţa aici. Cu atât mai mult astăzi când este libertate, nu avem război, de aceea cred că se poate câştiga o pâine şi în ţara ta, să o faci tu, împreună cu vecinul, cu fiii tăi, cu părinţii tăi. Niciodată nu vei fi în Germania, Spania, Italia unul de-al lor, pe picior de egalitate cu ei, sunt puţine cazuri, foarte puţine.

Un bun român, în primul rând, să rămână acasă la el, mai mult de atât nu îndrăznesc să spun. Eu ştiu că un lucru bun duce la alt lucru bun, un bun gospodar este un bun chivernisitor, un om care are în mână nişte galbeni, pe care el trebuie să-i chivernisească în aşa fel încât să-i înmulţească prin frumuseţe şi bunătate. Chiverniseala este un cuvânt frumos care nu exprimă decât buna gospodărire a frumosului, valorilor, frumosul este o valoare. Să depăşeşti trăirea socială şi să te ridici, să ai curajul să mori aici, indiferent de sabie…”