Liderul ALDE Bacău, Constantin Avram, a demisionat din partid, alături de alte 21 de persoane la nivel național, între care se numără inclusiv președintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu.
În cursul zilei de luni, 19 octombrie, a avut loc o ședință a Biroului Politic Executiv al ALDE, în cadrul căreia s-a luat act de demisia domnului Constantin Avram din membru ALDE (filiala Bacău) și din toate funcțiile deținute în partid, începând cu data de 20 octombrie 2020.
În aceeași ședință a fost numită Maricica Luminița Coșa în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Bacău, conform Art.75 lit n) din Statutul ALDE, începând cu data de 20 octombrie 2020.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că și-a dat demisia din partid, alături de alți 21 lideri județeni, și se va înscrie în partidul lui Victor Ponta, Pro România. Se pare că toți cei care și-au dat demisia vor candida la alegerile parlamentare care vor avea loc în decembrie, potrivit antena3.ro.
„În momentul în care am decis în structurile statutare ALDE că facem fuziunea cu PRO România, am anunţat, de asemenea, că la alegerile parlamentare mergem pe o listă comună, sub titulatura PRO România. Asta înseamnă că toţi membrii ALDE care urmează să candideze la parlamentare sub titulatura PRO România vor deveni membri PRO România, pentru a putea candida pe listele PRO România. Acest lucru e valabil inclusiv pentru mine. Pe 8 noiembrie avem congresul ALDE prin care se va decide fuziunea, în aceeaşi zi are loc congresul PRO România în care se va decide fuziunea şi, după aceea, vom funcţiona ca un singur partid”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
„Conducerea ALDE a decis, în data de 8 octombrie, aprobarea protocolului de fuziune între ALDE și PRO România. Decizia ALDE de a fuziona cu PRO România va fi validată la Congresul extraordinar care va avea loc în data de 8 noiembrie. Procedurile pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 6 decembrie prevăd ca termen de depunere a listelor la alegerile parlamentare data de 22 octombrie. Prevederile legale în cazul fuziunii a două partide obligă ALDE și PRO România să candideze pe o listă comună, iar hotărârea Delegației Permanente a ALDE de a aproba fuziunea cu PRO România implică obligația tuturor candidaților la alegerile parlamentare să candideze pe lista PRO România. Acest lucru presupune asumarea inclusiv a calității de membru de partid PRO România. Această obligatie revine tuturor membrilor ALDE care urmează să candideze la alegerile parlamentare și îl vizează inclusiv pe președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu”, informează ALDE.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.