Consiliul local: circul continuă

O oră au avut nevoie consilierii locali pentru a dezbate doar unul din cele 11 puncte de pe ordinea de zi

În general, o ședință extraordinară, având chiar și 11 puncte pe ordinea de zi nu ar trebui să dureze mai mult de jumătate de oră, cu tot cu intonarea imnului.

Asta pentru că, în general, ședințele extraordinare sunt convocate pentru probleme tehnice, care nu pot fi interpretate politic.



Dar asta este o regulă care nu ține cont, de exemplu, de faptul că un fost primar a primit o condamnare la închisoare.

Căldură, șobolani și alte discuții

Încă dinaintea ședinței se zvonise că se va lăsa cu scandal. Și așa a și fost.

Cum se știe, cea mai bună apărare este atacul așa că, pentru a preveni orice discuție despre recenta condamnare a fostului primar Romeo Stavarache, consilierii liberali au început ei un atac, anunțând că nu vor vota pentru alocarea banilor necesari pentru cumpărarea gazului metan destinat Thermoenergy.

Motivul a fost că banii erau luați de la capitole de investiții și ar fi vrut să se găsească alte soluții bugetare.

Inevitabil, s-a ajuns la vechea discuție despre modul în care s-au luat cele 85 de milioane de euro de la UE și Guvern pentru a moderniza un CET care nu mai avea nici un sfert din consumatorii de odinioară.

Primarul Cosmin Necula i-a făcut responsabili pe liberali pentru faptul că, în fiecare an, trebuie ca Primăria să dea bani pentru ca Thermoenergy să poată funcționa, deoarece în caz contrar, ar trebui înapoiate cele 85 de miliarde.

Liberalii au contracarat cerând demiterea directorului Societații de Servicii Publice pe motiv că a pus capcane cu otravă de șobolani pe lângă grădinițe, atentând, astfel, la viața copiilor.

Necula a replicat că societatea are toate autorizațiile necesare iar capcanele sunt certificate pentru utilizare și nu pun niciun fel de problemă.

În final, după o oră de discuții, hotărârea a fost adoptată aproape la limită, PNL votând împotrivă.

Licitațiile de la Piața Centrală, respinse din nou

Lucrurile nu au rămas așa, însă, pentru că PNL s-a răzbunat la următoarele proiecte, unde era necesară o majoritate de 2/3. Astfel, pentru a treia oară propunerea municipalității de a se scoate la licitație mai multe spații comerciale din Piața Centrală a fost respinsă cu votul comun al PNL și PSRo.

Povestea este una mai veche, liberalii considerând că 100 de lei taxa de participare și 50 de lei caietul de sarcini reprezintă sume prea mari, deși aceste tarife au fost votate chiar la propunerea PNL, sub fosta administrație.

După ce au votat contra achitării datoriilor la gaz ale Thermoenergy, liberalii au propus majorarea sumei alocate pentru organizarea Sărbătorilor de Iarnă de la 300.000 la 500.000 de lei. „Viața e scurtă, trebuie să ne bucurăm”, a explicat Daniel Miclăuș, liderul grupului PNL. Propunerea nu a fost aprobată.

„Plângeți după banii copiilor, ai CET-ului dar în realitate nu vă pasă! Să refuzi să aprobi scoaterea unor spații la licitație doar pentru că nu v-am dat nimic în schimb nu e deloc frumos!”.
Constantin Scripăț
viceprimarul municipiului Bacău

Pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul de asociere între Universitatea „George Bacovia” și Primăria Bacău în vederea organizării celei de-a treia ediții a Conferinței naționale „Devianță, Criminalitate. Evoluție, Tendințe și Perspective- DECRET” desfășurată în perioada 9- 10 noiembrie, care a fost votat cu 17 voturi, 3 dintre consilieri abținându-se de la vot.

Următorul punct care a primit toate voturile aleșilor locali a fost cel referitor la „Summitul Tinerilor”, eveniment care se va încheia cu o gală în cadrul careia se va afla următoarea Capitală a Tineretului din România.

Răzvan Bibire
Ioana Bour