26 septembrie 2024
ActualitateConsiliul Județean, solicitat să sprijine sportul de performanță în școli

Consiliul Județean, solicitat să sprijine sportul de performanță în școli

Aleșii județeni au fost convocați, pentru data de joi, 12 august, la prima ședință a Consiliului Județean, din această lună. Ordinea de zi numără doar 11 proiecte, majoritatea fiind din domeniul sportului.

Unul dintre acestea se referă la solicitarea de finanțare înaintată de Asociația Club Sportiv Bronx Powerlifting Club Bacău în scopul organizării primei ediții a competiției naționale „Judo fără bariere”, inclusă deja în calendarul Federației Român de de Judo.



„Clubul Sportiv Bronx Powerlifting propune un program sportiv de interes național, prin care să susțină și să promoveze potențialul băcăuan de organizare a unei competiții sportive naționale în contextul pandemic, valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de competiție și încurajarea tinerilor în practicarea judoului de performanță”, se arată în nota de fundamentare.

Dacă vor fi de acord consilierii județeni, competiția ar urma să se desfășoare în luna decembrie, anul acesta, la Sala de Atletism din Bacău. Sportivii vor concura pe categorii de vârstă (under 14 ani și under 16 ani) și pe categorii de greutate. Vor fi prezenți peste 100 de sportivi care vor concura timp de două zile, însă fără spectatori, date fiind condițiile pandemice. Competiția, în schimb, va putea fi vizualizată live, pe pagina de facebook a organizatorului. Suma cerută de inițiatorii proiectului este de 50.000 lei.

Pistă modulară de ciclism, la Moinești

Un alt proiect se referă la amenajarea, la Moinești, a unei piste de antrenament – Pumptrack – pentru profesioniștii în ciclism. Inițiativa aparține Clubului Sportiv Municipal Moinești și va implica, dacă aleșii județeni vor fi de acord, alocarea a 49.986 lei de la bugetul județului (din totalul de aproape 72.000 de lei cât este valoarea întregului proiect).

„Club Sportiv Municipal Moinești își propune ca, prin acest program, să promoveze, la cel mai înalt nivel, ciclismul montan, educația prin sport, precum și să canalizeze energia copiilor în scopuri constructive, cu implicații directe în mărirea performanțelor, atât pe plan sportiv, cât și în plan școlar. Cu ajutorul echipamentelor și a mijloacelor de antrenament achiziționate în cadrul programului, se va putea desfășura activitatea de pregătire a cicliștilor, în vederea participării la competițiile naționale și internaționale, ținând astfel pasul cu marile cluburi din țară și străinătate în ceea ce privește programele de antrenament și tehnologiile utilizate”, se arată în referatul de aprobare.

De reținut că amenajările de tip pumptrack sunt din ce în ce mai răspândite peste tot, putând fi folosite de persoane de toate vârstele. Sunt piste cu suprafețe speciale, forme și curbe antrenante, destinate atât bicicletelor, cât și scuterelor sau skateboard-urilor., fiind metodele cele mai indicate de antrenament, coordonare motorie și îmbunătățire a echilibrului.

Suprafața elementelor modulare de pumptrack este fabricată din compozit durabil, îmbrăcat în adeziv TechGrip, aceste elemente garantând confortul și siguranța utilizatorilor. Fiind modular, un pumptrack poate fi transportat, montat și demontat în etape, oferind mobilitate prin participarea la diferite evenimente cu caracter sportiv.

Tir cu arcul și fotbal, în școli

O altă asociație sportivă – Asociația Club Sportiv SAGA Bacău a solicitat Consiliului Județean o finanțare de pentru derularea unui program de tir cu arcul, la nivelul școlilor. Se dorește, astfel, inițierea în acest sport a cel puțin 400 de tineri din școlile din tot județul, fără nicio discriminare, dintre care măcar jumătate să ajungă să fie pregătiți în vederea participării la diverse competiții.

Pentru asta, ar fi nevoie de un sprijin financiar de circa 27.000 de lei. În fine, consilieri județeni vor mai trebui să decidă dacă vor aproba finanțarea programului sportiv de dezvoltare a fotbalului în mediul rural. Ideea aparține reprezentanților A.F.C.S. Viitorul Curița care, prin acest program, dorește să atragă cât mai mulți copii în sportul rege, în scopul pregătirii copiilor și juniorilor pentru participarea la astfel de competiții. Va fi nevoie atât de achiziția de materiale sportive și echipamente, cât și de alte resurse necesare pregătirii copiilor.

În total, sunt solicitați de la CJ 50.000 lei, din 65.790 lei, valoarea totală a proiectului.

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img