11 noiembrie 2024

Se mai dorește suspendarea plății de 80 de lei/tona de deșeuri menajere, pe durata stării de urgență

Consiliul Județean propune Guvernului alocarea de fonduri pentru serviciile de salubrizare

Consiliul Județean Bacău a propus Guvernului României o serie de măsuri care să vină în spijinul localităților în privința serviciilor de salubrizare. Prima dintre propuneri se referă la alocarea, de către Guvern, pe toată perioadă stării de urgență, de fonduri necesare susținerii serviciilor de salubrizare, „în condițiile în care acest serviciu este de utilitate publică și trebuie luate măsuri pentru asigurarea continuității”. Prin cea de-a doua propunere, se dorește suspendarea plății de 80 de lei/tona de deșeuri menajere (reprezentând contribuția pentru economia circulară), pentru primul trimestru al anului 2020 și pentru toată durata instituirii stării de urgență. „Acum, prioritatea absolută a noastră, a tuturor, este sănătatea, iar investițiile – suport în acest sector grevează mult bugetele locale. Este datoria noastră să facem tot ce putem pentru a sprijini comunitățile și, prin aceste propuneri, Consiliul Județean vine în ajutorul primarilor, într-un efort comun de a asigura continuitatea serviciilor de salubrizare furnizate locuitorilor județului ”, a precizat președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu. Acordul comun al primăriilor din județ pentru măsurile propuse urmează să fie înaintat către Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014