8 noiembrie 2024

Consilierii locali liberali propun măsuri fiscale pentru susținerea antreprenorilor băcăuani

Grupul consilierilor PNL din Consiliul Local Bacău propun în această dimineață, în cadrul unei ședințe extraordinare, o serie de măsuri menite să sprijine mediul de afaceri și salariații din municipiu, afectați de măsurile de combatere a epidemiei de coronavirus.

Propunerile liberalilor vin pe fondul inițiativei de a se aloca ajutoare în alimente și materiale sanitare pensionarilor cu venituri cumulate mai mici de 1380, ceea ce impune modificarea bugetului local. Consilierii PNL spun că, la fel de important este ca și antreprenorii să beneficieze de facilități fiscale, astfel încât firmele băcăuane să treacă mai ușor prin perioada de criză.



Liberalii lucrează la o hotărâre prin care tarifele pentru plata chiriilor, redevențelor sau altor sume contractuale, datorate bugetului local al municipiului Bacău, în temeiul contractelor de concesiune/ închirire/ superficie/ servitute, să fie diminuate cu 50%, iar termenele de plată să fie prelungite până la data de 30.06.2020. Pentru luarea unor masuri de protecție socială și economică, pe perioada stării de urgență și pe fondul încetării activității în unele ramuri ale economiei, PNL propune reducerea cu 50% a cuantumului chiriilor asupra terenurilor și clădirilor proprietate a municipiului Bacău sau aflate în administrarea legală a municipiului, cu altă destinație decât aceea de locuință proprietate a municipiului sau aflate în administrarea legală a municipiului.

Consilierii liberali vor supune dezbaterii și scutirea de la plata oricăror taxe și impozite locale, inclusiv a taxei de salubrizare, pentru firmele care au fost nevoite să-și înceteze activitatea din cauza măsurilor împotriva epidemiei de coronavirus (restaurante, cafenele, baruri, transport de persoane, firme implicate în turism, în organizarea de evenimente etc), pe toată durata nefuncționării acestora.

Măsurile liberale vor fi supuse dezbaterii Consiliului Local Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014