24 decembrie 2024

Consilierii locali ai Oneștiului stabilesc impozitele și taxele pentru anul 2020

Luni 23 decembrie, de la ora 9.00 consilierii locali ai municipiului Onești se întrunesc în ședința ordinară a acestei luni a Consiliului Local. Cel mai important proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi este fără îndoială stabilirea impozitelor, a taxelor locale și a unor taxe speciale pe anul 2020. Un lucru inedit la această ședință se referă la actualizarea Studiului de piață pentru stabilirea valorii chiriilor la Piața Agroalimentară Onești precum și valorile chiriilor la modulele de la Centrul comercial Piață – ambele aflându-se în teritoriul administrativ al municipiului. Consilierii locali vor aproba organizarea și finanțarea stagiunii teatrale oneștene pentru anul 2020 și înființarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Onești (tip VI). Modificarea unei hotărâri ale Consiliului Local Onești (privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile dce administrație a unităților de învățământ preuniversitar pentru acest an școlar), transmiterea unui contract de închiriere asupra unui spațiu comercial aflat în proprietatea municipiului Onești precum și propunerea de schimbare de destinație a unui teren situat în incinta Colegiului Național ”Grigore Moisil” sunt alte proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi a acestei ședințe.

Proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de dare în administrarea Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor, Regiunea Nord Est a unui spațiu în strada Victor Babeș va fi trecut prin Consiliul Local Onești, unde se va lua în discuție și transmiterea drepturilor de concesiune asupra unor terenuri aflate în proprietatea municipiului. Aleșii locali ai Oneștiului vor aproba cotizația anuală la patrimoniul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău.



Este de remarcat faptul că pe ordinea de zi a acestei ședințe se află și… soluționarea unor plângeri (una privind aprobarea cuantumului taxei speciale de salubrizare și o alta ce se referă la Hotărârea Consiliului Local Onești care reglementează autorizarea și funcționarea unităților comerciale din municipiu). De asemenea, în ședința ordinară a lunii decembrie se va aproba documentația tehnică și indicatorii tehnico – economici la Studiul de fezabilitate pentru investiția ”Extindere sistem de supraveghere video pentru siguranța cetățenilor în municipiul Onești” iar în încheiere se vor aduce în atenția autorității locale problemele diverse ridicate de către consilierii locali.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img