Conflictul de muncă deschis la Chimcomplex Borzești de Sindicatul Chimistul a fost suspendat – spune directoarea de comunicare a companiei, Georgiana Stavarache. Marți, 17 martie, la sediul combinatului a avut loc și o ședință a Comisiei de conciliere, la care a participat și inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, Cristian Dan Petrea.
„Vrem să propunem suspendarea conflictului de muncă, în condițiile decretării Stării de urgență în România” – spunea inspectorul șef chiar înainte de începerea ședinței Comisieide conciliere. Iar Starea de urgență decretată în țară a fost invocată și de reprezentanții conducerii societății din Borzești atunci când au propus sindicatului ca următoarea ședință a Comisiei paritare de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) să fie programată pe 25 martie, „după ce Guvernul României va da publicității Programul economic anticriză”.
Salariații sunt, însă, în continuare nemulțumiți. „La noi – spune liderul sindicatului Chimistul, Anișoara Mondan s-au propus acte adiționale la contractele individuale de muncă ale salariaților. Unii au semnat, dar cei mai mulți nu. Salariații sunt în grevă de avertisment, poartă banderole albe și cu greu au fost lămuriți să aștepte chiar ședința de Comisiei de conciliere de marți, deoarece și-au primit salariile cu întârziere acum câteva zile. Unii spun chiar că nu mai vin la muncă”.
CCM, la Chimcomplex Borzești, a expirat la finele lunii februarie. În plus, salariații vor și ceva îmbunătățiri salariale și nu sunt de acord cu ceea ce li s-a propus deja din partea patronatului.