Nu, nu am știut nimic din tot ce a ieșit la iveală despre viața fostului meu soț, susține Anne Sinclair, care a crezut, timp de 20 de ani, că trăiește cu o anumită persoană și apoi a descoperit, într-un mod foarte brutal, că, de fapt, acea persoană era alta. DSK, acuzat de viol și de proxenetism (după Sofitel a explodat în presă și o afacere mai veche, de la Hotelul Carlton), ducea o viață dublă, asta a fost teribila revelație a soției înșelate la un mod atât de abject și de scandalos, celebra jurnalistă fiind umilită în ochii întregii lumi. Dar au fost și sunt mulți aceia care nu cred versiunea ei, suspectând-o de alte interese, de oportunism, mai precis, dorința ei fiind să ajungă la Palatul Elysée, dacă Dominique Strauss-Khan ar fi fost ales președinte.
Jurnalista a negat categoric acest lucru, mărturisind că nu a fost niciodată atrasă de putere, preferând să rămână o observatoare lucidă a realității, o intelectuală care vrea să înțeleagă ceva din mersul lucrurilor, să găsească un sens în ceea ce se întâmplă. Am folosit termenul lucid, ei bine, pentru toți cunoscuții ei, Anne Sinclair trecea drept o persoană mai mult decât inteligentă, cultivată și lucidă, realistă, înzestrată cu spirit critic. Ceea ce nu se potrivește deloc cu un profil de victimă a unei înșelăciuni, a unei minciuni atât de mari, cum a fost toată experiența ei maritală cu DSK. Deși își avertizează cititorii că nu va spune totul în cartea ei, dar nici nu va minți în ceea ce a ales să dezvăluie, ea declară că a trăit un fenomen de negare (cunoscut în psihologie), neputând să creadă altceva decât asigurările ex-ului că nu există decât ea în viața lui. Și cert este că astfel de indivizi au o mare putere de convingere, sunt seducători, manipulatori, histrionici și disimulanți perfecți. Așa că nu e de mirare că Anne Sinclair s-a aflat sub dominația afectivă a acestui bărbat, în plus, ea a evitat mereu să fie în dezacord cu oamenii pe care-i iubea, ferindu-se de situațiile conflictuale, asta ca urmare a copilăriei marcate de o relație tensionată cu o mamă dură și mult prea exigentă.
În fine, important este, pentru jurnalistă, desigur, că ea s-a regăsit după ce a traversat infernul, că s-a lansat în noi proiecte profesionale, înființînd un post de presă, că și-a scris cărțile și că, sentimental, acum este fericită, împlinită alături de un intelectual de mare clasă, academicianul, istoricul Pierre Nora, „o ființă rară, delicată”. Alături de el a redescoperit bucuria de a trăi, ea fiind mereu o mare lacomă de viață, după cum mărturisește. Restul este la timpul trecut, așa cum se și intitulează cartea ei. Scrisă cu sinceritate, dar și cu discreție și decență, cu eleganță și stil (calități evidente ale autoarei). Părerea ei este că epoca actuală este una nebună, ea fiind împotriva acestei tendințe generale spre transparență. Care nu e altceva decât o imensă prostie, pentru că secretele sunt vitale când este vorba despre viața personală (secretele bine ținute o pot salva), dar și pentru relațiile sociale și cele din politică.
Sunt multe pagini vii, interesante în „Passé composé”, remarcabile întru totul fiind portretele unor personalități din lumea politicii, a unor șefi de stat, de partide, etc. Talentul de observator sagace și subtil al jurnalistei este evident, ea surprinzând esențialul în câteva tușe bine plasate.
De reținut și ce spune (foarte exact) despre notorietate, „o otravă subtilă, pentru că flatează narcisismul, dar distruge caracterele”.
