15 noiembrie 2024

Sergiu Sechelariu candidează la Senat pe lista PMP – VIDEO

Un inedit eveniment a avut loc azi, la sediul Partidului Mișcarea Populară, Filiala Bacău, unde conducerea organizației a anunțat decizia de a ceda din locurile candidaților la alegerile din luna decembrie Grupului oamenilor de afaceri băcăuani.

Anunuțul a fost făcut de președintele PMP Bacău, Ioan Melinte, în prezența unor nume de valoare din mediul de afaceri județean, printre care s-au numărat Horațiu Damșa, Gabriel Spulber, Florin Dimofte, Gheorghe Enache, Ionel Condurache, Mihăiță Lehăduș ș.a.



„Am făcut un parteneriat cu oamenii de afaceri băcăuani, punându-le la dispoziție grupul de la Senat, astfel încât aceștia să-și desemneze cei mai buni reprezentanți ai mediului de afaceri. Primul pe lista pentru Senat a Partidului Mișcarea Populară, a fost desemnat de către Grupul Oamenilor de afaceri băcăuani, Sergiu Sechelariu, candidat la primăria Bacău. Cred că a fost singurul care putea să facă ceva în municipiul Bacău, pentru că a demostrat, de-a lungul vieții, că unde se implică el, rămâne în urma lui ceva bun”, a declarat Ioan Melinte, președintele PMP Bacău.

Acesta a mai vorbit despre contribuțiile pe care le-a avut Sergiu Sechelariu la nivelul întregului județ, pe vremea când a activat în Ministerul Transporturilor, Lucrărilor Publice și al Turismului – blocurile ANL, creditul ipotecar, dar și ideea construirii centurii Bacăului sau a autostrăzii Bacău – Brașov etc -, subliniind, totodată, că „doar prin implicarea oamenilor de afaceri lucrurile se pot mișca, atât în țară, cât și la nivel de județ, în niciun caz cu cei 1,4 milioane de funcționari publici, mulți angajați pe pile și relații”. „

Consider că întotdeauna am reprezentat oamenii de afaceri, oriunde am fost. De exemplu, ca ministru, am promis 35.000 de apartamente în toată țara, și am făcut 38.000, dintre care 2.000 în Bacău. Săli de sport, la fel, apoi drumul București – Iași, cu 4 benzi, dar și drumuri comunale, drumuri județene etc. Sunt un om care, în viață, ce-am promis, am și făcut. Mi-am pus la punct tot, fie că vorbim de afaceri, de familie ș.a, iar, de acum, vreau să fiu în slujba cetățeanului. Din postura de parlamentar, voi lupta pentru băcăuani și pentru oamenii de afaceri – motorul economiei. (…) Eu nu vin aici pentru un salariu, ci vin din suflet, pentru că vreau să fac ceva, să rămână ceva după mine”, a declarat Sergiu Sechelariu.

La un moment dat, discuției s-a alăturat, prin transmisie video, oneșteanul Valerian Vreme, fost ministru al Comunicațiilor. „Asistați la un lucru inedit, când un partid cedează partea de la Senat către mediul de afaceri. La alegerile locale, aveam programul «Bacăul puternic», pe care îl mențin, pentru că asta înseamnă oameni de afaceri puternici. Cred în acest concept, cred că împreună cu Sergiu Sechelariu și restul oamenilor de afaceri vom face o echipă bună, iar ceea ce am demostrat la «locale» se va repeta le «parlamentare»”, a încheiat Valerian Vreme.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014