15 noiembrie 2024

Conferinţa de Matematică Aplicată şi Industrială CAIM 2014

Facultatea de Ştiințe a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Departamentul de Matematică, Informatică şi Ştiințele Educației, în colaborare cu Societatea Română de Matematică Aplicată şi Industrială (ROMAI), Institutul de Statistică Matematică şi Matematică Aplicată „Gh. Mihoc – C. Iacob” al Academiei Române (Bucureşti) şi Academia Oamenilor de Ştiinţă (Bucureşti) organizează, în perioada 18-21 septembrie 2014, la Bacău, cea de-a 22-a Conferinţă de Matematică Aplicată şi Industrială – CAIM 2014.

Conferinţa reuneşte un număr de 120 de lucrări şi participanţi din 19 ţări (SUA, Canada, Franța, Spania, Austria, India, Moldova, Algeria, Albania, Turcia, Tanzania, Israel, Macedonia, Tailanda, Bulgaria, Rusia, Polonia, Germania, România), academicieni, profesori universitari, cercetători ştiinţifici.



Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc vineri, 19 septembrie 2014, ora 9:00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Scopul acestei conferinţe internaţionale este să aducă laolaltă personalităţi de prestigiu din domeniile matematicii şi informaticii, specialişti cu experienţă, dar şi cercetători în formare, pentru a-şi face reciproc cunoscute rezultatele ştiinţifice şi pentru a realiza un schimb liber de idei.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014