27 decembrie 2024

Conducerea UNBR, prezentă în Bacău

Conducerea Baroului Bacău a dorit să marcheze faptul că anul acesta Bacăul este Capitala Tineretului prin invitaţia adresată Comisiei Permanente a UNBR de a ţine şedinţa de lucru curentă în Bacău.

Întrunirea a avut loc sâmbătă, la Hotel President şi au participat preşedintele UNBR, Gheorghe Florea, preşedintele de onoare Călin Zamfirescu, vicepreşedinţi ai UNBR, membri ai Comisiei Permanente şi reprezentanţii barourilor din raza curţilor de apel din Moldova (Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Galaţi, Brăila, Vrancea), dar şi preşedinţii Asociaţiei Caselor de Pensii.



„Pe ordinea de zi au fost diferite probleme cu care se confruntă barourile din Moldova. În general, se constată că barourile de provincie încep încet-încet să îmbătrânească şi se confruntă cu o lipsă de stagiari pentru că tinerii se îndreaptă către centrele mari, cum sunt Bucureşti, Timişoara etc. S-a mai discutat despre problemele specifice generate de impactul noilor coduri, cum ar fi prelungirea foarte mare a perioadei dintre depunerea cererii şi primul termen de judecată.

Problemă care în Bacău a început să se remedieze. De asemenea, s-a discutat şi despre relaţia cu instanţele şi parchetele, iar la acest capitol Bacăul este printre puţinele judeţe care au o relaţie principială bună. Avem spaţii corespunzătoare pentru avocaţi la sediul tuturor instanţelor din judeţ”, arată decanul Baroului Bacău, av. Gigi Candet.

Comportamentul unor magistraţi lasă de dorit

Bacăul se confruntă totuşi cu o problemă, nu chiar nouă, adusă în atenţia conducerii instanţelor şi în anii trecuţi, respectiv aceea a comportamentului unor magistraţi în relaţia cu avocaţii sau clienţii acestora.

„Vorbim de un mod de adresare al unor magistraţi faţă de avocaţi şi justiţiabili necorespunzător care nu pune într-o lumină pozitivă actul de justiţie. Şi aici putem să ne referim şi la vătămarea dreptului la apărare, ca o consecinţă a unor astfel de comportamente.

În general, astfel de derapaje se întâlnesc la tinerii magistraţi şi noi le punem pe seama lipsei de experienţă. Lucrurile s-au mai corectat ca urmare a intervenţiei pe lângă conducerea instanţei”, explică decanul Gigi Candet.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img