19 noiembrie 2024

Conducere nouă la Subfiliala Cultul Eroilor din Dărmănești

Subfiliala Cultul Eroilor din Dărmănești are o nouă conducere. Ștafeta de președinte predată de col. (rtr) Viorel Roman a fost preluată, pentru o nouă etapă de activitate, de omul de afaceri Fănică Milea. Conducerea subfilialei este formată acum din Fănică Milea – președinte, Mihai Cotfas și Victor Chiper – vicepreședinți și Simion Apostol – secretar. Viorel Roman, care s-a retras din funcție la cerere, a fost desemnat, însă, președinte de onoare al acestei organizații.

 



La adunarea de reorganizare a subfilialei și de alegere a noului Birou executiv au participat președintele Filialei Județene „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Dănuț Voicu, prim-vicepreședintele Cristinel Aioanei și secretarul general Petru Done. De asemenea, au fost prezenți și președinții subfilialelor Slănic-Moldova și Dofteana ale Filialei Județene, Cornel Solomon și Vasile Boboc. Iar invitați de onoare la adunare au fost primarul orașului Dărmănești, Constantin Toma, și viceprimarul Cosmin-Marian Paerele.

 

Viorel Roman a prezentat, la final de mandat, un raport asupra activității subfilialei desfășurată până în prezent dar și planul de activități pentru anul în curs al subfilialei.

 

Membrii subfilialei i-au solicitat, cu acest prilej, primarului Constantin Toma să facă noi precizări cu privire la controversata problemă a situației Cimitirului Internațional al Eroilor de la Valea Uzului, revendicat și de maghiarii de dincolo de Carpați, dar și de românii din estul munților și mai ales de cei din Dărmănești. Constantin Toma, originar din această zonă, a povestit cu emoție și pasiune cum a cunoscut istoria Cimitirului Valea Uzului și cum i-au explicat părinții săi rolul lui pentru istoria noastră, dar și modul în care au fost făcute încercări pentru a fi preluat și declarat ca cimitir al eroilor numai dintr-o anumită naționalitate, deși numărul mormintelor eroilor români de acolo, lângă cele ale mai multor militari din numeroase naționalități, este majoritar. Constantin Toma a explicat și cum a căutat să readucă acest cimitir în grija autorităților noastre, dar și ce refuzuri a întâmpinat și a condamnat indiferența cu care este tratată și în prezent această problemă chiar de statul român. Cimitirul a fost amenajat de Societatea Mormintelor Eroilor Căzuți în Război, în 1926-1927 și sunt și documente care atestă apartenența sa.

 

Primarul Constantin Toma a promis membrilor subfilialei din Dărmănești că va propune Consiliului Local să se acorde acestei organizații un sediu propriu. Iar Filiala Județeană a înmânat deja subfilialei și placa sa de identificare.

 

La final, președintele Filialei Județene Cultul Eroilor a acordat o plachetă de recunoștință col. (rtr) Viorel Roman „pentru contribuția remarcabilă și dedicarea deosebită activității Subfilialei Cultul Eroilor din Dărmănești, pentru promovarea și păstrarea memoriei eroilor noștri”. De asemenea, a fost acordat calificativul „Foarte bine” întregii activități desfășurată până în prezent în această subfilială, iar primarului Constantin Toma i-a fost înmânat „Carnetul de membru de onoare” al Filialei Județene Cultul Eroilor.

 




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014