15 noiembrie 2024

Conducători auto depistați de polițiști sub influența alcoolului

La data de 03 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, o patrulă de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci a depistat în flagrant delict, un bărbat, de 56 de ani, în timp ce conducea un autoturism în comună, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

La data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moinești au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 45 de ani, din comuna Balcani, în timp ce conducea un autoturism în localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014