De la anul, doar entitatile inregistrate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor vor putea sa desfasoare activitatea de recuperari creante.

Prevederea este inclusa intr-un act normativ intrat deja in vigoare la sfârsitul lunii trecute, prin care se reglementeaza mult mai strict aceasta procedura.



Modificarile legislative intervin in contextul in care au fost constatate numeroase abuzuri comise de firmele angajate de banci sa recupereze creantele de la clientii sai.

„Si in judetul Bacau au fost astfel de cazuri, au fost si operatori economici sanctionati. Imi aduc aminte de un caz solutionat de noi al unui bacauan care adusese numeroase probe la dosar, inclusiv poze facute mesajelor pe care primea si inregistrari ale convorbirilor purtate cu reprezentantii firmei de recuperare.

Este foarte bine ca, prin lege, s-a reglementat, in detaliu, aceasta procedura”, a declarat Alin Nastasa, seful Protectiei Consumatorilor Bacau.

Astfel, potrivit OUG 52/2016, in cazul unei creante cesionate, consumatorul are dreptul sa invoce impotriva cesionarului orice mijloc de aparare la care putea recurge impotriva cedentului, inclusiv dreptul la despagubire.

Reprezentantii entitatilor care desfasoara activitate de recuperari creante sunt obligati sa se legitimeze. Contractul de credit nu reprezinta titlu executoriu in cazul in care este cesionat catre o entitate de recuperari creante.

Normativul interzice perceperea de comisioane, dobânzi sau dobânzi penalizatoare, cu exceptia dobânzilor penalizatoare legale ori perceperea altor costuri decât cele aferente procedurilor de executare silita.

„Totodata, este interzisa utilizarea de tehnici care sa hartuiasca sau sa abuzeze orice persoana, amenintari sau tehnici agresive cu scopul de a vatama fizic sau psihic consumatorul sau rude ale acestuia ori de a-i afecta reputatia, precum si contactarea consumatorului la locul de munca sau a oricarei alte persoane diferite de consumator, succesori sau reprezentanti legali”, a subliniat seful Protectiei Consumatorilor Bacau.

Nu mai este permisa nici afisarea la usa apartamentului sau a blocului a oricarei notificari/somatii, in afara celor de executare silita sau a hotarârilor instantelor de judecata, comunicarea recuperatorului de creante cu consumatorul facându-se in intervalul orar 09:00 – 20:00. In caz contrar, firmele recuperatoare de creante risca amenzi cuprinse intre 30.000 si 100.000 lei.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.