Spuneam într-un număr anterior al publicaţiei noastre că, legea falimentului personal se poate aplica începând cu a doua decadă a lunii ianuarie. Ultimul act al acestei legi fiind Decizia nr. 7/2018 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 41 din 16/01/2019 privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil. Respectiv, valoarea coşului minim lunar de consum.
Pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil al persoanei. Această lege cuprinde mai multe ipoteze de negociere a datoriilor şi restructurarea a lor în baza unui plan de reorganizare aprobat de creditori. Apoi, procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active şi procedura simplificată de insolvenţă. Să începem cu ultima întrucât este cea mai restrictivă. Astfel în ultima ipoteză cuantumul total al obligaţiilor pentru care se poate cere procedura simplificată este de cel mult 10 salarii minime pe economie; debitorul să depăşească vârsta standar de pensionare să-şi fi pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, să nu aibă bunuri sau venituri urmăribile. Aceste patru condiţii sunt condiţii suplimentare peste condiţiile generale necesare pentru a putea accesa beneficiul acestei legi.
Spre deosebire de procedura simplificată care limitează pragul maxim al datoriei, la 10 salarii minime pe economie, restructurarea datoriei lor în baza unui plan de reorganizare, ori prin lichidare de active, limitează pragul minim al datoriei la cel puţin 15 salarii minime pe economie, la care se adaugă şi îndeplinirea celorlalte condiţii generale, adică, debitorul să aibă domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită de cel puţin 6 luni anterior depunerii cererii în România, ori, dacă locuieşte în mod statornic în România, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare, dacă are bunuri şi/sau realizează venituri în România. Este în stare de insolvenţă, în sensul că nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, capabil să îşi execute obligaţiile astfel cum au fost contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere; într-o perioadă de maximum 12 luni.
Nu poate beneficia de aplicarea acestei legi cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, a unei infracţiuni de fals sau a unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile; care, deşi apt de muncă şi fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligenţa rezonabilă necesară pentru a-şi găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit; i-a încetat contractul de muncă prin acordul părţilor sau prin demisie în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii; a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că este în stare de insolvenţă; care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvenţă, cu intenţie sau din culpă gravă.
Se prezumă a fi avut acest efect:
1. contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, a unor datorii care reprezintă cel puţin 25% din valoarea totală a obligaţiilor, cu excepţia obligaţiilor excluse;
2. asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligaţii excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-şi plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;
3. efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăţi preferenţiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;
4. transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice ori juridice în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvenţă.
Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă este un formular standardizat şi se depune la Comisia de insolvenţă în a cărei circumscripţie şi-a avut debitorul domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită cel puţin 6 luni înaintea depunerii cererii de deschidere a unei proceduri de insolvenţă. Comisia de insolvenţă învestită cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei rămâne competentă să deruleze procedura, indiferent de schimbările ulterioare de domiciliu, reşedinţă sau reşedinţă obişnuită a debitorului. Această Comisie funcţionează în cadrul Autorităţii Pentru Protecţia Consumatorului.
Concluzia ar fi că nici să-ţi declari falimentul nu e uşor. În viitor, sintagma ,,e falit”, posibil sa nu mai aibă caracter peiorativ, ci dimpotrivă, ,, …ăsta a reuşit ! ”
Jurist Adrian M. Ionescu
