Foarte mulţi condamnaţi la închisoare cu executare au ales să fugă din ţară cu puţin timp înainte ca instanţa să se pronunţe definitiv. În mod inconştient şi-au agravat situaţia sau la mijloc a fost o strategie de a scăpa de pedeapsă? Majoritatea s-au oprit în Anglia, iar unii nici acum, după ani buni de la condamnarea lor definitivă, nu au fost aduşi în ţară pentru executarea pedepselor. Sunt liberi şi postează pe Facebook poze din vacanţa prelungită, sfidând autorităţile şi eforturile lor de a-i prinde.
Fuga condamnaţilor are la bază, după cum s-a dovedit, un plan inteligent, cel puţin în unele cazuri. Iar acest plan este strâns legat de condiţiile inumane din penitenciare şi de încălcarea drepturilor deţinuţilor. În aprilie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a acordat României un termen de şase luni pentru a oferi un calendar precis pentru punerea în aplicare a măsurilor privind remedierea condiţiilor de detenţie. Acest termen a expirat demult, iar condiţiile din închisorile din România continuă să încalce legile europene privind drepturile omului.
Drept consecinţă, CEDO a condamnat ţara noastră prin numeroase hotărâri care acordă despăgubiri deţinuţilor. Plângerile lor au vizat supraaglomerarea, condiţiile de igienă scăzute (prezenţa şobolanilor, mucegaiul pe pereţi etc.), accesul necorespunzător la duşuri şi toalete, lipsa luminii naturale, ventilaţia slabă şi calitatea proastă a alimentelor furnizate în penitenciare. Însă, tot ca o consecinţă a acestei situaţii, mai multe persoane condamnate definitiv nu au putut fi extrădate în România. Şi asta pentru că instanţele din mai multe ţări europene (Marea Britanie, Italia, Franţa şi Spania) au apreciat că există un risc major de încălcare a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cazul predării către autorităţile române.
Astfel, cererile de punere în executare a unor mandate de arestare emise pe numele unor condamnaţi români au fost respinse de autorităţile din Marea Britanie, Italia, Franţa şi Spania. Avocaţii europeni din ţările respective au cerut suspendarea procedurilor de extrădare, dar şi garanţii legate de modul în care persoanele încarcerate vor fi protejate în România de condiţiile improprii din închisori.
„Se refuză extrădarea pentru că noi nu avem condiţii de detenţie decente”
Fostul consilier judeţean din partea PRM, Codruţa Arvinte, este pe lista condamnaţilor fugari ai Bacăului. Ea a plecat din ţară încă din 2010. S-a vehiculat la acea vreme că datoriile enorme pe care le avea la bănci, cămătari şi prieteni au determinat-o să fugă în Anglia. Între timp, pe numele ei s-au emis şi hotărâri definitive de condamnare. Arvinte a fost cercetată în două dosare penale – unul de delapidare, altul de înşelăciune – şi a fost condamnată definitiv la 7 ani de închisoare. Pe rolul instanţei, Codruţa Arvinte mai are un dosar penal în care a fost trimisă în judecată tot pentru înşelăciune, parte vătămată fiind Banca Transilvania.
În urmă cu doi ani, apropiaţi ai Codruţei Arvinte vorbeau despre demersurile acesteia de a obţine, în instanţele din Anglia, suspendarea procedurii de extrădare, pe aceleaşi motive – condiţiile inumane de detenţie din România. Este foarte posibil să fi reuşit, la fel ca mulţi alţii.
„Sunt cazuri în care s-a refuzat extrădarea pe motivul acesta legat de condiţiile de detenţie, de exemplu în Marea Britanie. Există hotărâri definitive. S-a refuzat extrădarea şi omul rămâne în Marea Britanie până se rezolvă problemele din penitenciare, adică niciodată.
Se refuză extrădarea pentru România pentru că noi nu avem condiţii de detenţie decente. La noi, condiţiile sunt inumane. Lucrurile se întâmplă în felul următor: omul se plimbă liniştit, îl prinde poliţia dacă are mandat de arestare, ajunge în faţa unui judecător care decide dacă îl extrădează sau nu. Atunci, cel în cauză poate refuza invocând aceste motive. Unii depun şi documente care aduc dovezi în acest sens, aici depinde şi de avocat.
Sunt instanţe care ţin cont de aceste lucruri. Şi omul rămâne practic în libertate pentru că pe statul britanic, de exemplu, nu-l interesează condamnarea din România, pentru fapte făcute în România. Acuma, nu ştiu dacă este o practică generală, e mai mult la noroc, nu e o regulă. Dar sunt şi instanţe care iau în calcul aceste condiţii din penitenciare”, explică avocatul Vlad Fesan.
