Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1843/2023 a fost modificată Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna, sens în care s-a creat cadrul legal pentru organizarea concursului de admitere mai devreme de luna septembrie, așa cum era practica școlii noastre până în anul curent.
În acest context, concursul de admitere în Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna va fi organizat într-o perioadă anterioară lunii septembrie, cel mai probabil la finalul lunii iulie 2024, sens în care Școala va demara toate demersurile necesare pentru ca acest demers să fie aprobat de către Administrația Națională a Penitenciarelor în timp util.
Având în vedere modificările apărute, candidații care susțin examenul de bacalaureat ( la începutul lunii iulie) în anul organizării concursul de admitere vor avea posibilitatea să se înscrie la concursul de admitere în Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna, înainte de susținerea examenului de bacalaureat, sens în care, pentru constituirea dosarului de candidat, vor putea prezenta o adeverință/un certificat care să ateste că sunt înmatriculați în ultimul an de studii liceale sau că au absolvit învățământul liceal.
Candidații aflați în această situație vor avea obligația de a prezenta ulterior, la data-limită stabilită conform graficului de desfășurare a concursului, diploma de bacalaureat sau adeverința care atestă absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat, pe care să fie specificate media și notele obținute la examenul de bacalaureat, precum și foaia matricolă, la unitatea la care și-au depus documentele de înscriere.
Participarea acestora la contravizita medicală și probele de concurs va fi condiționată de prezentarea acestor documente.
Reamintim faptul că etapele concursului de admitere sunt:
– Depunerea cererii de înscriere și constituirea dosarului de candidat, inclusiv fișa medicală și evaluarea psihologică – la penitenciar/ centru educativ;
– Verificarea și validarea dosarului de candidat – la penitenciar/ centru educativ;
– Contravizita medicală – la sediul școlii
– Proba sportivă ( traseu aplicativ de verificare a aptitudinilor fizice) – la sediul școlii;
– Proba scrisă ( test grilă – limba română și istoria românilor) – la sediul școlii.
Conducerea școlii urează succes în pregătire tuturor tinerilor care au intenția să se înscrie la concursul de admitere pentru instituția noastră, cu mențiunea că anunțul oficial privind demararea înscrierilor și graficul de desfășurare a concursului vor aprobate și publicate în primăvara anului viitor (aprilie – mai 2024).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.