27 decembrie 2024

Concurs de informatică pentru fete cu premii în excursii la Milano

Un inedit concurs a avut loc, marți, 25 iunie, în Bacău, în organizarea Asociației EduSoft, cea care a inițiat „Programare cu răbdare”, un cerc al pasionaților de informatică. Concursul “The Code of Beauty – The Beauty of Code” a pornit, inițial, cu 84 de fete din toată țara împărțite în 42 de echipe. După prima etapă a concursului, în competiție au mai rămas 27 de echipe iar, în finala de marți, au ajuns 16 echipe de eleve de la licee din toată țara, din București, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Adjud, Buhuși și Bacău. Concursul este la a doua ediție, prima având loc în urmă cu patru ani.

Profesorul Bogdan Pătruț de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași spune că, deși în ultimele clase de gimnaziu și în primele clase de liceu, elevele sunt interesate de informatică și de noile tehnologii IT&C, spre finalul clasei a XII-a puține fete, comparativ cu băieții, aleg să dea bacalaureatul la informatică sau să se îndrepte spre o facultate de profil.



El spune că una din cauzele acestei situații pare să fie și faptul că fetele sunt descurajate și rareori ajung în fazele superioare ale unor olimpiade sau concursuri de informatică aplicată. Dealtfel, scopul competiției “The Code of Beauty – The Beauty of Code” este stimularea fetelor să se orienteze în pregătirea universitară şi în carieră profesională către domeniul IT&C.

“Concursul acesta este deosebit și pentru că te învață să lucrezi în echipă; practic, lucrând pe un singur calculator cu colega ta, ești nevoită să colaborezi cu ea; concursul îți arată cum e într-o firmă; în viața reală nu e ca la școală, unde nu ai voie să te uiți pe cărți sau caiete când dai o lucrare de control; când vei fi la serviciu într-o firmă IT vei avea voie să te documentezi (fie pe web, fie în cărți), pentru a obține informațiile necesare rezolvării sarcinilor; așa se întâmplă și la acest concurs, unde ai voie să cauți ceva pe Google sau să răsfoiești o carte”, spun organizatorii.

Premiul I este o excursie cu avionul la Milano, pentru ambele concurente ale echipei câștigătoare, iar pentru premiile 2 și 3, precum și pentru mențiuni premiile sunt în bani.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img