27 decembrie 2024

Concurs de Creație Literară la Colegiului „Henri Coandă”

Devenit tradiție, Festivalul-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII” ajuns la a XVI-a ediție, desfășurat la începutul acestei săptămâni, a reprezentat pentru elevii Colegiului „Henri Coandă”, un bun prilej de a-i (re)întâlni pe iubitorii de poezie – scriitori din țară și din străinatate.

Tema principală a dialogului dintre oaspeți și liceeni a fost poezia, sursă inepuizabilă de dezbateri, argumentări, dar și nuanțări ale punctelor de vedere. Două se impun în mod prioritar: „Poezia nu este o simplă exprimare a stărilor sufletești, astfel încât accentul nu trebuie pus pe conținut, ci pe formă”, a spus în discursul său Geo Vasile, în timp ce poeta Valeria di Felice era de părere că „poezia construiește punți între lumi și culturi îndepărtate”, cel mai bun exemplu în acest sens fiind chiar opera autoarei, tradusă în țări ca Iordania și Pakistan.



De asemenea, s-a vorbit despre amenințarea rețelelor sociale asupra literaturii propriu-zise, dar și despre câștigul garantat al cărții în fața dimensiunii virtuale. Activitatea de la Colegiul „Henri Coandă” s-a finalizat într-o notă optimistă, prin creditarea ideii de poezie de calitate, așternută pe foile de tipar, pentru a putea oferi ceva palpabil lectorului de la bun început.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img