Acum două-trei seri m-am întâlnit pe stradă cu o pungă plină ochi cu gunoi. Un pungoi, de fapt, cu un amestec nesortat, abandonat, destinat premeditat trotuarului, rezemat discret de trunchiul unui copac.
N-aș vrea să par acum cârcotașul de serviciu, atent la nimicuri ale mizeriei urbane pe când în lume se întâmplă mizerii mult mai grave, specifice unor comportamente pe care le clasificăm în categoria „mizerii morale”.
Dar chiar mă deranjează felul în care unii concitadini nu duc civilizat gunoiul la pubelele special amenajate, adică sortat și în cele mai bune condiții de depozitare. Vedem, de multe ori, maldăre de gunoaie prin coșurile de pe marginea trotuarelor sau pungi aruncate pe lângă pubelele dedicate. Nesimțirea unora pentru care traiul comunitar nu are niciun înțeles, doar lor să le fie bine și ușor. Poate unii trimit copiii să ducă gunoiul, iar aceștia fac și ei ce cred că e mai ușor – aruncă sarsanalele la doar câțiva metri de casă. Dar felul acesta de educație, de comportament, e cu atât mai grav: copii aceia vor considera toată viața că așa e normal.
Acum vreo șapte ani citeam o știre despre un proiect de lege pentru sancționarea celor care aruncă gunoiul oriunde, pe fereastră sau din mașini. „Dacă locuința fiecărui cetățean începe și se finalizează la ușă, înseamnă că terenul și pomul din fața ferestrei sunt ale nimănui, așa că nu are cine să se supere dacă sunt acoperite de obiecte, de resturi menajere etc. Aruncatul pe fereastra apartamentelor și din autovehicule a gunoaielor poate deveni costisitor dacă se legiferează amenzi” – scria în expunerea de motive a proiectului.
Nu mai știu dacă o fi fost dat vreun act normativ pe această temă, dar știu că autoritatea publică nu ar putea supraveghea tot orașul, chiar dacă ar vrea. Poate niște camere de supraveghere ar fi utile și, evident, patrularea mai dedicată a poliției locale. Însă aș vrea să aud și de vreun cetățean care dă în vileag un act necuviincios legat de aruncarea gunoiului pe unde nu trebuie sau despre preșurile scuturate pe fereastră. Să punem accent și pe mai multă responsabilitate civică.