La Sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora vom audia în această seară de joi, 26 mai, un concert simfonic dirijat de Leonardo Quadrini – Italia.
Concertul este un omagiu adus unui mare muzician de muzică clasică și jazz, dirijor și contrabasist, Petronius Negrescu (Petronius Vasile Aciocârlănoaiei) la un an de la Marea Plecare. Fiul său, baritonul Victor Aciocârlănoaiei, va interpreta Pieta Signore de Allessandro Stradella. În continuarea programului, Concertul nr.1 pentru saxofon, compus în anul 1902 de Paul Gilson va fi cântat italianul Gaetano di Bacco. Acestor lucrări, li se alătură, One4Two a lui Roberto Molinelli și Simfonia nr.1 de Edward Elgar.
Vom cita de pe blogul profesoarei Elena Andriescu: “Petronius NEGRESCU era doar Muzică și Inocență. Ambele, când sunt scrise cu majusculă, sunt caracteristici ale Geniului. Această inocență, de copil mare, dădea ființei sale o dimensiune aproape angelică, nepământeană, care îl făcea să pară nemuritor. De aceea moartea sa a fost un șoc pentru toți cei care l-au cunoscut. Extrem de mulți l-au iubit, extrem de puțini l-au înțeles. În realitate, sensibilitatea sa atingea cote maladive, era foarte vulnerabil la orice atingere, cu atât mai mult la cuvinte dure sau la lovituri de orice fel.
Cine l-a lovit vreodată cu un cuvânt sau cu un gest, cu o diatribă sau o atitudine, nu va mai putea avea nopți liniștite. Dar el avea o capacitate de a ierta și de a iubi pe cel iertat, pur și simplu cristică. Copiii mari și îngerii nu rezistă la presiunile exterioare. Nici la cele fizice nici la cele psihice. Nici când cele fizice sunt autoprovocate, ca scut (fals) de apărare împotriva celor psihice. Nu s-a plâns niciodată, deși sănătatea îi era deteriorată. I-a ”păcălit” pe toți și s-a amăgit și pe sine, trăind ca un geniu (și murind tot ca un geniu).
Resimt moartea sa ca pe un eșec personal, fiindcă n-am putut face nimic pentru a o prevedea și împiedica”. Amprenta sa pe Veșnicie (cum bine a demonstrat un venerabil nume al jazz-ului) este într-adevăr puternică și de neînlocuit. Ea va rămâne atât cât a fost dinainte scris în tragicul său destin. Pentru că el nu mai poate citi aceste ultime rânduri, le dedic unei ființe minunate, cu totul excepționale, care i-a luminat sfârșitul vieții și i-a vegheat trecerea în Eternitate. Numele ei este Imola Simo, căreia îi aduc un sincer și profund omagiu”.
OZANA KALMUSKI
