12 septembrie 2024
EvenimentConcert extraordinar de jazz in Bacau

Concert extraordinar de jazz in Bacau

Filiala Bacau a Uniunii Armenilor din Romania organizeaza sambata, 26 noiembrie 2011, ora 19.30, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, un concert extraordinar de jazz al cunoscutilor interpreti de origine armeana Garbis si Capriel Dedeian (saxofon si chitara), care impreuna cu Adrian Flautistu si Laurentiu Zmau alcatuiesc formatia “Fratii Dedeian Quartet”.
„Filarmonica «Mihail Jora», care poarta numele unui celebru compozitor de origine armeana, este gazda pentru a doua oara a unui concert de jazz oferit publicului bacauan de Uniunea Armenilor din Romania, dupa concertul sustinut in luna decembrie a anului trecut de artistul de origine armeana Harry Tavitian. De asemenea, trebuie spus ca saxofonistul Garbis Dedeian concerteaza in premiera in Bacau”, a mentionat Bogdan Seto, vicepresedintele Filialei Bacau a Uniunii Armenilor din Romania.
Garbis Dedeian este o personalitate puternica, un instrumentist de exceptie, compozitor, muzician si un promotor de tinere talente, un nume de referinta in jazz-ul romanesc. El este binecunoscut fanilor jazz-ului ca interpret la saxofon tenor si sopran, ca lider de grup, profesor de jazz, orchestrator si compozitor. Considerat cel mai important saxofonist de jazz de la noi, Garbis Dedeian a inceput studiile muzicale la clarinet, insa instrumentul care l-a consacrat este saxofonul tenor. Este apreciat si datorita compozitiilor sale care au intrat deja in repertoriul tinerilor intrepreti de jazz. “Jazul este o muzica superba, iar eu am considerat ca instrumentul cu ajutorul caruia ma pot exprima cel mai bine e saxofonul. M-au influentat Charlie Parker, John Coltrane, Sonny Rollins, insa am avut grija sa nu-i copiez. Nu toti muzicienii de jazz sunt constituiti la fel. Un jazzman trebuie sa aiba intelegere, maleabilitate, fantezie si memorie. Cant cu placere hard-bop cu tendinte avangardiste si jazz fusion cu influente afro-cubane si funk”, declara Garbis Dedeian intr-un interviu acordat postului public de radio.
La concert si-au anuntat participarea reprezentanti ai Uniunii Armenilor din Romania, invitat de onoare fiind deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minoritatilor nationale din Parlamentul Romaniei. Bacauanii sunt asteptati in numar cat mai mare la concertul de sambata, intrarea fiind gratuita. (Dorin V.)





spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img