Concert aniversar Colegiul Național de Artă „George Apostu” la 60 de ani

    A fost o seară plină de emoție. O seară de suflet, o seară a reîntâlnirii, a amintirilor, a bucuriei şi a sărbătoririi.

    Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău a împlinit 60 de ani. 60 de ani plini, în care rezultatele de excepție ale elevilor au dus renumele liceului peste granițele județului şi ale țării. 60 de ani de muncă asiduă, de cursuri intense pe toate cele patru secții: Muzică, Arte plastice, Coregrafie şi Arhitectură. 60 de ani şi zeci de generații de absolvenți care acum au propriile cariere de succes în arte şi nu numai.
    Şi pentru că este un moment al bilanțului, dar şi al prețuirii şi recunoştinței, în seara de 8 decembrie, vineri, pe scena de la Ateneu, Colegiul Național de Artă a sărbătorit elevii, profesorii, absolvenții, foştii directori, colaboratorii şi pe toți prietenii, printr-un concert aniversar care va rămâne în cartea de onoare a acestei unității de învățământ.



    S-au oferit diplome şi plachete aniversare, s-a cântat, s-au prezentat momente artistice. A fost omagiat dascălul, care prin dăruire şi profesionalism a modelat artişti, a creat arta, a dus mai departe talentul şi frumosul. A fost aniversat şi absolventul, care acum îşi conturează noul său drum în viață. A fost sărbătorită şi actuala generație, care face ca istoria acestui colegiu de prestigiu al oraşului să meargă mai departe. A fost o seară de excepție, cu momente de excepție şi trăiri intense.

    Diplome de prețuire și recunoștință

    Concertul aniversar a fost deschis de balerinul și coregraful Octavian Popa, absolvent al secţiei Coregrafie din cadrul Liceului de Artă „George Apostu”, clasa prof. Simona Baicu, în prezent solist la Opera Națională Română din Cluj. A fost doar începutul… pentru că, timp de patru ore, pe scena Ateneului au urcat, rând pe rând, foști elevi ai colegiului, în calitate de artiști profesioniști, foști profesori, foști directori, colaboratori și prieteni, actuali elevi și profesori, pentru a încânta și bucura publicul cu momente de muzică și dans.

    Au fost prezenți, în sală, în calitate de invitați la marea sărbătoare, reprezentanți ai autorităților locale, inspectori școlari, oameni politici, oameni de afaceri, părinți, băcăuani care respectă tradiția și renumele acestei instituții de învățământ.

    Diplome aniversare și plachete au primit inclusiv Cosmin Necula, primarul Bacăului, care a declarat că sub mandatul său colaborarea cu acest colegiu va continua la fel de bine și chiar că a pregătit anumite surprize pentru cei care sunt acum la conducerea liceului, dar și viceprimarii Constantin Scripăț și Dragoș Ștefan. Tot la ceas aniversar a primit aceleași distincții și Pavel Ionescu, directorul Ateneului din Bacău, căruia i s-a mulțumit pentru frumoasa colaborare pe care o are cu elevii și profesorii Colegiul de Artă „George Apostu”.

    Absolvenți și profesori pe aceeași scenă a succesului

    A fost și soprana Grabriela Iștoc, absolventă a Universității Naționale de Muzică din Bucuresti, alături de maistru corepetitor Condrea Elvis, și un duo de excepție prin absolvenții Mihai Badiu și Mihai Gavril, care au interpretat ariile celebre „Ecco, ridente in cielo” și „Largo al factotum”, și prof. Ștefania Vasiliu Olaru, cu o carieră concertistică de excepție, dar și didactică, absolventă a Facultății de Instrumente, din cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București și fost dascăl la Colegiul de Artă Bacău, care a încântat sala cu patru momente din preludiile lui Frédéric Chopin („L-am ales pe Chopin, pentru că am impresia că istoria lui se suprapune cu istoria acestui liceu”).

    Și pentru că a fost o seară specială, s-au mai înmânat diplome pentru activitatea pe care au avut-o, dar mai ales pentru daruirea și iubirea față de frumos, față de artă, foștilor profesori al Colegiului Național „George Apostu” – Ioan Bănică, Georgeta Cozma, Lucica Lupu, Mariana Stan, Adelina Gozar, Gabriela Pascal, Elena Cleras, Nela Onofrei, Mariana Cristodorescu, Magda Bălan, Maria Buhuceanu, Jana Stratulat, Iuliu Iuralcu, Fănică Sofian Gheorghe, Constantin Drăghici și Dumitru Bolmoagă.

    A urmat Alexandru Micu, la țambal, un talent înnăscut și format de prof. Gheorghe Gozar, care, după ce a absolvit colegiul din Bacău, a ales să studieze jazz contemporan la același instrument. Și acesta a încântat publicul de vineri seara de la Ateneu cu o prelucrare de excepție a cântecului „Cântă cucu, bată-l vina”. Au mai fost și Andrei Ciobanu, și soprana Mariana Colpoș (fost director artistic al Operei Naționale București, actualmente conf.univ.dr. al Universității Naționale de Muzică București), cu a sa voce caldă și bine conturată, care l-a interpretat pe Puccini, dar și actualii elevi de la Coregrafie, cu Rapsodia a II-a, de George Enescu.

    Prof. Adriana Busuioc, actualul director, Dragoș Ștefan, viceprimarul Bacăului, profesorii Gheorghe Gozar, Silvia Pândaru și Daniela Bârzu – foști directori, alături de prezentatorul spectacolului, Bogdan Chenciu, fost elev / foto: Liviu Maftei

    În aplauzele tuturor, au primit diplome și plachete aniversare și foștii directori ai acestui colegiu, în semn de respect, prețuire și recunoștință pentru dăruirea și devotamentul de care au dat dovadă cât timp au fost la conducerea liceului, profesorii Silvia Pândaru, Gheorghe Gozar și Daniela Bîrzu, alături de directorii adjuncți Claudia Vasilache, Antonela Leahu și Anca Rafiroiu.

    „Trăiesc acum, aici, momente excepționale. Sunt foarte bucuroasă că îmi revăd, cu plăcere, foștii colegi, dar și elevi, mă mândresc cu momentele petrecute alături de ei și vreau să le mulțumesc tuturor, pentru sprijinul acordat în toate clipele cât am fost împreună.”
    Prof. Silvia Pândaru

    „Acest colegiu, pentru mine personal, înseamnă de fapt o identificare cu ființa mea, pentru că timp de opt ani, cât am fost director, am realizat lucruri care vor rămâne pentru totdeauna în sufletul meu, dar și în istoria acestui liceu. Le mulțumesc tuturor!”
    Prof. Daniela Bîrzu

    Gheorghe Gozar

    „Eu îi felicit, în primul rând, pe toți acei care au avut inspirația de a organiza un astfel de moment la sărbătorirea celor 60 de ani de la înființarea acestui colegiu. Este un moment de mare sensibilitate pentru că mergând cu gândul în urmă, cu ochii minții, parcă îi vedem pe toți cei care s-au perindat prin această școală și s-au format ca viitori artiști și în oameni de foarte bună calitate. Îi felicit pe toți, pentru că ne-au reprezentat frumos nu numai în România, ci pe toate meridianele lumii. Aș vrea să pot să îi nominalizez pe toți. Dar nu pot. Sunt prea mulți. Mult prea mulți. Și aceasta este marea noastră bucurie, a celor care i-am îndrumat. Bravo lor, și bravo nouă, celor care i-am creat! Le urez și actualilor elevi să devină oameni de omenie și mari artiști. Succes, tuturor!”
    Prof. Gheorghe Gozar

    Dorel Sascau

    O plachetă aniversară a fost dăruită și profesorului de pian Dorel Sascău. Cu o carieră didactică și concertistică de invidiat, Dorel Sascău este absolvent al Liceului de Muzică din Bacău, promoția 1972, și absolvent al Conservatorului „G. Enescu” din Iași, promoția 1976. În cariera sa, a cântat în formații de muzică rock din Cluj, Iași, Bacău și București, în quartete de jazz, în big-banduri de jazz din Berlin și München. Maestrul a oferit publicului băcăuan vineri seara un moment de neuitat prin interpretarea la pian a pieselor „Moonlight Serenade”, „What a wonderful world” și „Memory”.

    O poveste frumoasă scrisă de la prima notă…

    Un moment de excepție, cu iz moldovenesc, l-a oferit și Severin Brunhuber, care în această vară a finalizat cursurile Colegiului de Artă din Bacău, iar în prezent este bursier al fundaţiei „Stiftung des Deutsches Volkes”. Balerinul interpretează cu ușurință atât dansul clasic, cât şi pe cel contemporan, în cadrul spectacolelor organizate de Academia de Balet şi de fundaţia „Heinz Bosl Stiftung”. A fost și Vasilica Tătaru, care i-a condus pe cei prezenți în lumea romanțelor, dar și Ioana Balașa, membră a uneia dintre cele mai prestigioase orchestre din România, care în prezent cântă sub bagheta unor dirijori renumiţi precum Cristian Măcelaru, Leo Hussein, Alexandre Bloch, John Axelrod sau Christian Badea. Flautul este instrumentul ce o definește și o caracterizează în totalitate, iar în concertul aniversar a ales „Introducere și Alegro pentru flaut” de Dinu Lipatti.

    Au fost și alți, mulți, minunați artiști, formați în acest colegiu, într-o seară dedicată artei: Cornelia Zurita Villafranca, Andreea Ghidu, Doris Iorga (care a făcut parte din cele mai importante orchestre, printre care Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, European Music Campus Orchestra, Orchestra Simfonică București, Camerata Regală, Orchestra Medicilor, Orchestra Națională de Tineret, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău), Delia Farțade, Robert Farțade și Camelia Hroștea, într-o cromatică a instrumentelor la superlativ, saxofon, nai și flaut. Și mulți, mulți alții. Care au spus, în seara de vineri, 8 decembrie, pe scena de la Ateneu, o frumoasă poveste de la primul acord de vioară, de la prima notă până la ultima.




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.