28 noiembrie 2024

Comunitatea înoată pentru #pediatriepebune

Vineri, 29 de noiembrie, la Bazinul Olimpic de Înot din Bacău, zeci de oameni înoată pentru cauzele în care cred într-un context de fundraising numit Swimathon Bacău, organizat în fiecare an de Fundația Comunitară Bacău.
Una dintre aceste cauze este propusă și susținută de Mihai Galinescu, medic chirurgie și ortopedie pediatrica SJU Bacău, pentru a strânge fondurile necesare amenajării spațiului multifuncțional ce va fi dat în folosință odată cu terminarea lucrărilor de consolidare și amenajare a Spitalului de Pediatrie Bacău.

Echipa #pediatriepebune este formată din Simona Axinte, Iustin Chirică, Paolo Moraru, Georgiana Cimpianu, Iulian Matei și Mihai Galinescu.



“ Clădirea Spitalului de copii a SJU Bacău trece printr-un proces, aproape finalizat, de consolidare, recompartimentare și modernizare a tuturor spațiilor secțiilor pediatrice. Dincolo de aspectul practic al unui spital, există o parte foarte importantă și anume cea legată de designul acestuia, de starea de bine pe care ți-o poate induce, sau nu, spitalul, de rezonanța și legătura afectiva a copiilor bolnavi și a părinților lor cu locul în care sunt nevoiți să se trateze, cu personalul medical. Construim, în acest scop, un spațiu multifuncțional cu loc de joacă interior și exterior, cu bibliotecă, sală de școală și terapii alternative, sală de conferință, grădină.
Care este nevoia? Pentru finalizarea acestui spațiu avem nevoie de mobilier (pentru locul de joacă, pentru sală de conferințe, pentru bibliotecă și sală de terapie), de finisaje de design (panouri fonoabsorbante, tapet etc.), ghivece pentru plantele din gradina exterioară etc. Rezultatul? Un act medical la standarde înalte într-un loc atât bine dotat cât și prietenos, așa cum copiii comunității noastre merită să îl aibă. Adica #pediatriepebune!, a declarat Mihai Galinescu.

Intervențiile pentru reabilitarea și modernizarea Secțiilor Chirurgie & Ortopedie Pediatrică și ATI Pediatrie, situate în corpul B (etajele I și II), din cadrul Spitalului de Pediatrie Bacău, parte a SJU Bacău, se apropie de final alături de lucrările de modernizare și recompartimentare la demisolul și parterul Corpului B. Această investiție, derulată de Consiliul Județean Bacău și sprijinită de conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău a atras după sine și oportunitatea unui proiect mai amplu, de a putea realiza o schimbare completă a modelului de funcționare a secțiilor menționate, cu consecințe imediate în ceea ce privește calitatea actului medical.

Inițiativa beneficiază deja susținere din partea unor antreprenori băcăuani, care au oferit o parte importantă din resursele necesare pentru transpune proiectul în realitate.

Însă pentru a finaliza lucrările și amenajarea se caută în continuare parteneri care să ajute la această transformare majoră cu impact pe termen lung. Iar prezența la Swimathon 2024 a echipei #pediatriepebune, este parte din efortul de a găsi susținători în comunitate pentru a avea una dintre cele mai moderne Secții de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din România.

Cauza #pediatriepebune poate fi susținută prin donații accesând linkul :
https://swimathon.fundatiacomunitarabacau.ro/inscriere-sustinator/?obj=6742



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014