25 noiembrie 2024

COMUNICAT DE PRESĂ privind derularea proiectului „Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.)”

siglke

Proiectul, Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.), POS DRU/161/2.1/G/139667, cofinanţat din Fondul social european, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenţie 2.1., al cărui beneficiar este Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bacău, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău şi Colegiul Naţional „Costache Negri” Târgu Ocna, se află în perioada de implementare.



La nivelul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bacău, partenerul 1 al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, în cadrul activității de consiliere și orientare profesională, 360 de elevi au fost evaluați pe baza platformei profesionale și de orientare în carieră, rezultând pentru fiecare elev un raport de evaluare psihologică. Fiecare elev a fost evaluat de către expertul consiliere profesională (ECP) cu ajutorul testelor și chestionarelor pentru obținerea profilului individual.

Testele utilizate au urmărit: abilitățile generale de învățare (raţionament analitic, transfer analogic); aptitudinea verbală (vocabular, sintaxă); aptitudinea numerică (raţionament matematic; calcul matematic); aptitudinea spațială (orientarea spaţială; imaginile mintale – transformări); abilităţile funcţionăreşti; capacitatea decizională.

Chestionarele aplicate au fost:

1. chestionarul de evaluare a suprafactorilor modelului Big Five (FFPI) care cuprindeau scalele de: extraversiune, amabilitate, conștiinciozitate, stabilitate emoțională, autonomie;

2. chestionarul de evaluare a intereselor profesionale cu scalele: interese realistice, interese artistice, interese antreprenoriale, interese sociale, interese investigative, interese convenționale.
În luna martie elevii au beneficiat de 13 ore de consiliere de grup rezultând raportul de carieră pentru fiecare elev.

În perioada aprilie – iulie elevii din grupul-țintă sunt consiliați individual în luarea unei decizii informate privind continuarea studiilor sau dobândirea unui loc de muncă.
Pentru informarea elevilor privind importanța consilierii și orientării profesionale pe site-ul proiectului http://econsiliere-cis.ro/ au fost încărcate articole, rebusuri, sloganuri, afișe, scenarii pentru videoclip, prezentări powerpoint.

Pentru detalii:
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău
Theodora Șotcan – Inspector Școlar General/ Manager proiect
Telefon: 0234/ 511899
Email: theodora_sotcan@yahoo.com

Investește în oameni!
Proiect cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 2 – „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”
Domeniul major de intervenție 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”
Titlul proiectului: „Consiliere, inovare, simulare – pentru un acces real la piața muncii (C.I.S.)”
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/161/2.1/G/139667
Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014