25 noiembrie 2024

COMUNICAT DE PRESĂ privind derularea proiectului „Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.)”

logs

Proiectul, Consiliere, inovare, simulare – pentru acces real la piaţa muncii (C.I.S.), POS DRU/161/2.1/G/139667, cofinanţat din Fondul social european, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenţie 2.1., al cărui beneficiar este Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bacău, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău şi Colegiul Naţional „Costache Negri” Târgu Ocna, se află în perioada de implementare.



În cadrul Activităţii inovative – firme de exerciţiu A3 sunt notabile câteva evenimente specifice.
La Colegiul National „Costache Negri” din Târgu Ocna – partenerul 3 al Inspectoratului Școlar Judeţean Bacău, s-au înfiinţat F.E. IT LAND SRL, având ca obiect de activitate principal comercializare cu ridicata a calculatoarelor, unitatilor periferice si software-lui, COD CAEN – 4651, web: https://firmadeexercitiuitlandsrl.wordpress.com; F.E. MOB OFFICE SRL, având ca obiect de activitate principal comercializare cu ridicata a mobilei de birou, COD CAEN – 4665, web:
https://femobofficesrl.wordpress.com; F.E. CNIT SRL, având ca obiect de activitate principal comercializare cu ridicata a calculatoarelor, unitatilor periferice si software-lui, COD CAEN – 4651, web: http://cnit-ro.webnode.ro; F.E. GREEN TOUR SRL având ca obiect de activitate principal activități ale agențiilor de turism, COD CAEN – 7911, web: http://greentoursrl-ro.webnode.ro.

Cei 60 de elevi – angajaţi – ai acestor firme de exerciţiu, au realizat în intervalul octombrie 2014 – februarie 2015 următoarele tipuri de acţiuni, specifice unei firme: înregistrarea firmelor la Centrala Firmelor de exerciţiu ROCT, organizarea firmei pe compartimente, crearea logo-ului şi a sloganului firmei, elaborarea ofertelor şi trimiterea lor către alte firme de exerciţiu din sistem, activităţi financiar contabile (state de plată, contribuţii, ordine de plată), crearea site-urilor firmelor şi a unor materiale promoţionale. Toate aceste realizări şi experienţa acumulată de elevi, precum şi laboratorul firmelor de exerciţiu, finanţat în cadrul proiectului, au putut fi cunoscute începând cu date de 19.02.2015, în cadrul evenimentului „Ziua ușilor deschise”.

Pentru detalii:
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău
Theodora Șotcan – Inspector Școlar General/ Manager proiect
Telefon: 0234/ 511899
Email: theodora_sotcan@yahoo.com

Investește în oameni!
Proiect cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 2 – „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”
Domeniul major de intervenție 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”
Titlul proiectului: „Consiliere, inovare, simulare – pentru un acces real la piața muncii (C.I.S.)”
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/161/2.1/G/139667
Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014