• mai mulți săteni au amenajat un loc public de unde oricine poate lua slatină pentru nevoile din gospodărie
De puțin timp, cine trece prin comuna Sarata poate lesne observa că, în apropierea băilor din localitate, a fost amenajată o cișmea prin care curge binecuvântata apă izvorâtă din adâncuri. E aceeași apă sărată folosită de administratorii Băilor pentru cura pacienților suferinzi de diferite boli. Doar că obiectivul a fost amenajat de un tânăr locanic, împreună cu familia sa, și ajutat financiar de unii dintre consăteni. „Ideea mi-a venit într-o zi, când am văzut un bătrân care se chinia să umple niște bidoane cu apă sărată, aplecat deasupra unei țevi, undeva, într-un șanț. Cu câteva zile înainte, am observat o cisternă cu număr de Vrancea care își făcea plinul cu apă sărată, printr-un furtun conectat direct la sursa din curtea stațiunii. Bineînțeles că asta m-a revoltat. Adică, străinilor de sat le permit să ia apă, pe bani sau gratis, nici nu mai contează, iar sătenilor nu?!, se întreabă Daniel Elisei, tânărul cu inițiativă.
Mână de la mână
O asemenea investiție presupune bani, așa că Daniel a cerut sprijinul comunității. Zeci de localnici au contribuit cu diferite sume – de la câțiva lei, la câteva zeci de lei, fiecare. Construcția a fost terminată în câteva ore, așa încât de-acum încolo, localnicii, dar nu numai, pot veni să-și umple vasele cu slatina din subteran. În mod evident, lumea a aprerciat favorabil inițiativa. „Pe undeva, s-a făcut dreptate. Toată lumea are dreptul la apa sărată. Și nu pe bani, ci gratis. Așa e normal”, spun oamenii din sat. Interesant e că tânărul Daniel a amenajat gospodărește locul, îngrădindu-l și plantând doi brazi argintii, de-o parte și de alta a cișmelei.
În plus, trecătorii ajunși aici după apă se pot odihni pe cele două băncuțe rustice amplasate lângă izvor. Ca niște patrioți adevărați, Daniel și ajutoarele lui au înălțat și un tricolor care veghează din văzduh întreaga comună. Între timp, cineva a așezat inclusiv o icoană cu Fecioara Maria, menită să-i protejeze pe toți cei care folosesc apa de aici. De altfel, de când se știu, sătenii și oamenii din vecinătate își luau apă sărată din izvoarele comunei. Oamenii locului spun că, de câțiva ani, cei care administrează Băile nu le-au mai permis localnicilor să se bucure de apa care vine din pământ, deși zăcământul este, teoretic, un bun public. Se pare că, până la urmă, s-a ajuns la o înțelegere între cele două părți, astfel încât accesul la apa sărată să nu mai fie îngrădit.
Despre apa de la Sarata, numai de bine
De când lumea, în comuna de lângă Bacău, se găsește apă sărată, dar și sulfuroasă. „Râpa lui Vodă”, „Coasta Moșului”, „La oglinzi”, „Izvorul Puturos” sunt doar câteva denumiri ale unor izvoare din care iese binecuvântata apă terapeutică. Virtuțile apei care vine singură din măruntaiele pământului sunt apreciate de săteni, dar mai ales de străinii de localitate, care ajung pe aici. În general, apa este folosită de localnici pentru păstrarea cărnii și a slăninei de porc sau pentru prepararea murăturilor. Sătenii mai în vârstă spun că aici, înainte vreme, s-au petrecut lucruri uimitoare, legate de această valoroasă apă, mai ales de cea sulfuroasă. Unii amintesc despre un personaj de pe vremea lui Napoleon, care ajunsese în aceste locuri pentru a-și obloji rănile războaielor.
Alții, despre vindecări miraculoase, cum ar fi povestea unui un băiat din satul vecin, care a scăpat de tuberculoza osoasă de care suferea încă de mic copil. Se crede că apa sulfuroasă de la Sărata este similară, ca și compoziție, cu cea din stațiunea Căciulata. Oficial, se știe că apele de reci sunt indicate pentru tratarea unor afecțiuni ale sistemului nervos periferic, boli ale aparatului locomotor, reumatism, afecțiuni post traumatice, ulcere varicoase, varice, boli ginecologice, dermatoze, psoriazis, stări alergice, boli ale aparatului respirator etc.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.