27 noiembrie 2024

Comuna Filipești în sărbătoare

Ca în fiecare an, de Sfântul Ilie, toți locuitorii comunei Filipești îmbracă straie de sărbătoare și petrec de ziua localității lor. Același scenariu s-a derulat și în urmă cu câteva zile, când localnicii, cu mic, cu mare au participat la evenimentele închinate marii sărbători a comunei.

Parada Cailor



Încă de la primele ore ale dimineții, la Baza Sportivă s-au făcut pregătirile pentru o activitate în premieră. Este vorba de Parada Cailor, prima ediție, un concurs care a prins foarte bine la public. La această paradă au fost înscriși 15 participanți din Filipești dar și din comunele învecinate și au mai vrut să se înscrie și mulți alții, ceea ce denotă că acest eveniment e pe placul localnicilor și că la edițiile viitoare vor fi și mai mulți participanți.

Recitaluri de muzică populară

Ziua Comunei Filipești a continuat cu un superconcert la Baza Sportivă, acolo unde au urcat pe scenă Diana Sârbu și Andreea Apetrei, originare din Cîrligi – Filipești, dar și Mihaela Farcaș Iordache, devenită între timp fiică a comunei, precum și Ansambul Roua Precistei. Prestațiile artistice au fost pe placul participanților la marea sărbătoare care s-au veselit, au aplaudat și s-au prins în joc.

Totul a fost completat de o prezență consistentă a comercianților care au servit localnicii cu bunătăți, au putut achiziționa diverse obiecte specifice bâlciurilor iar cei mici, și nu numai, s-au bucurat de fel de fel de jocuri.

Picanterii…

Ziua Comunei Filipești nu a fost lipsită de…picanterii. Și asta pentru că, din cauza furtunilor din zilele trecute, au picat rețelele electrice ceea ce a îngreunat activitatea comercianților dar și a efectelor scenice. Numai că, cu un simț al umorului bine dezvoltat, localnicii au trecut peste toate și s-au distrat de minune de ziua lor.

Aniversați și premiați la 50 de ani de căsătorie

Unul dintre cele mai importante momente al sărbătorii de la Filipești s-a produs în Sala Mare a Casei de Cultură „Radu Beligan” din comună, acolo unde au fost premiate 5 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Au fost prezenți consilerii locali, primarul Petrică Lungu, copiii și nepoții familiilor aniversate și câțiva prieteni.

Familiile aniversate au primit din partea Consilului Local câte o plachetă și suma de 500 de lei, flori, șampanie, bomboane, prăjituri și tort. Aceste „atenții” au fost posibile și datorită unor sponsori, SC Romchim Protect – domnul Ioan Neculcea, SC Danlin, SC Barleta. Discret ca întotdeauna , cu inimă mare și iubire față de semeni , Sergiu Sechelariu a ținut să fie alături de cinci familii din comuna Filipești cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie.

 

„La ceas de sărbătoare pentru comuna noastră, am considerat esențial- ca în fiecare an-  să îi premiez și să îi felicit personal pe cei care aniversează anul acesta 50 de ani de căsătorie. La ceremonia de premiere, pe care am organizat-o în Casa de Cultură „Radu Beligan” Filipești, am acordat flori, plachete onorifice și câte un premiu de 500 lei pentru 5 familii din comună care au împlinit jumătate de secol de la momentul în care s-au unit și au format o familie. Adresez cele mai frumoase gânduri atât acestor sărbătoriți cât și fiecărui cetățean al comunei! Este o onoare să fiu edilul acestei comunități în care locuiesc oameni valoroși și cu suflet mare. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere și sprijin, iar colegilor mei din Consiliul Local si aparatul de specialitate al primarului le mulțumesc pentru buna colaborare și implicare”, a declarat Petrică Lungu, primarul comunei Filipești.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014