Comuna Cașin

Înca de mai bine de 3000 de ani, pe teritoriul Cașinului de azi se găseau așezări omenești primitive. Acestea constituie stratul autohton.

Din cauza ploilor, înghețurilor, dezghețurilor și a altor fenomene, o parte a malului râului Cașin amplasat pe dealul Buciumi s-a surpat scoțând la iveală statuete de lut ars ce reprezentau zeii la care se închinau oamenii din acele timpuri, diferite vase de lut, ciocane, fierăstraie, securi, cuțite lucrate din cremene și pietre de măcinat, unele dintre acestea confirmând faptul că pe valea Cașinului se găseau așezări omenești încă de mai bine de 3000 de ani.

Așezări daco-romane

După ce Dacia a fost cucerită de către Imperiul Roman, și pe valea Cașinului s-au format așezări daco-romane.

O poveste populară locală și adevărată spune că: Acum un secol, în timp ce își desfunda cu plugul un teren din islazul său situat sub coasta dealului Stânii, Maria Vizitiu, o femeie din cotul Vlașca, a descoperit o oală de lut ars (anforă), plină cu 85 de monede de argint. Acestea au fost înmânate unui institut Academiei Române din București. Acele monezi sunt o mărturie care dovedește existența așezărilor daco-romane de pe valea Cașinului.

Cașinul vechi

Stănești

La data de 15 martie 1410, Alexandru cel Bun dăruiește prin hrisovul de la Suceava, lui Ghelebi Miclouș și fiilor săi, Domoncuș, Blaj și Iacob, pentru munca cinstită asupra țării, șase sate: Cașin, Ohtuz, Grozești, Stănișorești, Lăslăuani și Stoenești.

Acest hrisov reprezintă primul document ce menționează existența în istorie a satului Cașin. În hrisov se menționează: „Noi, Alexandru Voievod, domn al Țării Moldovei, înștiintare facem prin această carte a noastră, tuturor cui vor căuta pe dânsa, ori cetindu-să o vor auzi-o, pentru acest adevăr credincios sluga noastră, dumnealui Domoncuș stolnic și fratele său Blaj și Iacobu, fiul lui Gheleb Miclouș, ce au slujit ei mai înainte sfânt odihniților domnilor ce au fost mai înainte de noi cu dreaptă și credincioasă slujbă, dar astăzi ne slujesc nouă cu dreaptă și credincioasă slujbă. Drept aceea noi,… i-am miluit pe dânșii cu deosebita milă de le-am dat lor în țara noastră, a Moldovei, șase sate pe Cașin și pe Oituz anume Stînișoreștii, Săscăuții, Grozeștii și Stoieneștii de la Valcica ….cu toate hotarele lor”.

Tot pe la 1410, moșia Cașin a fost dată danie boierului Stan Cașen. Acesta a fondat la dreapta râului Cașin satul Stănești, sau nucleul a ceea ce avea să degenereze în istorie sub forma Cașinului de astăzi. Satul se numea Stănești sau Cașen de la numele lui Stan Cașen. Acest sat era amplasat pe ceea ce astăzi numim „Cătunul lui Briceag” sau „Cotul lui Briceag” și până „la Velniță”.

Al doilea însemnat document care menționează existența satului Stănești este hrisovul de la 20 iulie 1443, tocmit de Ștefan Voievod către boierul Vlasin Crețescu, prin care acesta primește drept danie de la domnitor „Siliștea la Cașin”. Aceasta era amplasată mai sus de Stan Cașen adică mai în amontele râului Cașin față de satul Stănești. Despădurind-o tatăl său Stan Crețul, Vlasin Crețescu creează sat ce avea să devină Vlașca de azi.

Cașinul nou

Formarea Cașinului nou

Există două ipoteze ale formării Cașinului nou care implică popularea și a malului stâng al râului până la poalele dealului Lada.

Teoria I: Se spune din legendă bătrânească, faptul că prin secolul XV – XVI sosesc în Cașin patru ciobani mocani cu turmele lor. Fiecare căutându-și locul pe moșia Cașinului, au tăiat pădurea deasă ce au găsit-o și au făcut case pe loc. Apa limpede și rece ca la munte, mulțimea izvoarelor, mulțimea potențialelor pășuni după despădurire, toate acestea au fost un temei statornic pentru ca cei 4 ciobani să se stabilească pe valea Cașinului in vecinătatea satului Stănești. Împreună cu aceștia, au mai fost și alții care au rămas care la Bâlca, care la Soveja și care la Hârja, de aceea aceste comune seamănă întru port, tradiții, nume de familii, etc. Se crede că ciobanii au venit din Transilvania și Muntenia.

Teoria II: Gheorghe Ștefan, logofăt al domnitorului Vasile Lupu și domnitor la rândul lui din 1643 până în 1658, deținea mari moșii: pe valea Siretului (Răcăciuni, Sascut, Valea Seacă, etc), pe valea Trotușului (Bogdana, Cașen, etc). Marea parte a moșiei Cașinului nu era ocupată de satul Stănești, ci de padure deasă de fag și de stejar ce încă se întâlnea aici și în cea mai mare parte pe malul stâng al râului. Fiindcă grofii unguri jegmăneau pe românii aflați sub stăpânirea lor, Gheorghe Ștefan domnitor, cu acordul Principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, migrează trei sferturi din populația localităților Rucăr și Dragoslavele din județul Muscel pentru a întemeia localitățile Rucăr și Dragoslavele din județul Putna, dar un număr mic de rucăreni și dragosloveni împreună cu secăreni și suseni din județul Ciuc, ajung la valea Cașinului tăind padurile dese și statornicindu-se in vecinătate satului Stănești. Aceste patru mici au evitat însă a se uni între ele păstrîndu-și originea etnică precum și unele tradiții. Ei erau amplasați astfel: Rucărenii în centrul Cașinului nou format în timp, dragoslovenii în partea de apus și miază-noapte, secărenii în partea de răsărit iar susenii în partea de miază-zi. Odată cu scurgerea timpului însă, toate aceste comunități împreună cu satul Stănești s-au alipit formând Cașinul nou.

Chiar și așa, Cașinul a continuat până pe la sfârșitul secolului al XVII -lea a se numi Stănești.

Cașin iși pierde libertatea

Timp de mai bine de jumătate de secol, de pe la sfârșitul secolului al XVIII -lea și până pe la jumătatea secolului al XIX -lea, locuitorii localității Stănești ce acum se cheamă Cașen de la apa Cașinului, au fost obligați să se supună Mănăstirii Cașin precum toate celelalte sate mănăstirești. Mănăstirea Cașin a fost construită în anul 1655 de către domnitorul Gheorghe Ștefan, cu 800 de țigani robi. După clădire, ea a fost închinată sfântului Munte Athos iar toate satele aflate pe pământul acesteia trebuiau, prin legea bisericească a timpului, să se supună Arhimandrit Egumenului Dionisie.

Cele două procese dintre locuitorii din Cașen și Mănăstire

Deoarece locuitorii din Cașen refuzau a se supune Mănăstirii, au avut loc doua procese judecate la Divanul Domnesc din Iași.

1. Primul proces a avut loc în timpul Voievodului Alexandru Calimach la data de 1797 martie 17. La primul proces, Mănăstirea a făcut jalbă la Divan pentru ca și Stănești, ce se cheamă Cașen de la apa Cașinului, să se supună acesteia precum toate celelalte sate aflate pe pământurile sale. Spre apărarea lor, locuitorii din Cașen prezintă Divanului existența a trei hrisoave ce le aprobă existența liberă, anume hrisovul lui: Grigore Alexandru Ghica, Constantin Dumitru Moruzi și Alexandru Constantin Moruzi. În același timp, și Mănăstirea prezintă hrisoavele de la 1660 ianuarie 18 al lui Gheorghe Ștefan precum și pe cel de la 1662 ianuarie 10 al lui Dabija Vodă, prin care demonstrează că Stănești, ce se cheamă acum Cașen de la apa Cașinului, trebuie să se supună Mănăstirii la fel ca și celelalte sate aflate pe pământ mănăstiresc. Astfel în urma primului proces judecat in timpul domnitorului Alexandru Calimach,

Divanul Domnesc hotărăște:

locuitorii satului Cașen trebuie să facă zile de ponturi pentru Mănăstire.
ei trebuie să dea Mănăstirii din toate produsele lor afară de legume care sunt pentru casă.
nu au dreptul de a vinde în sat vin sau carne fără încuziințarea Mănăstirii.
pot pășuna animalele doar pe fânețele date de Mănăstire.
nu pot pescui un ceas în sus și unul în jos de la Mănăstire.

2. Al doilea proces a fost stârnit de către locuitorii satului Cașen atunci când la tronul țării s-a urcat domnitorul Constantin Ipsilanti. Aceștia au arătat și noului domnitor hrisoavele ce le dețin de la domnitorii din urmă cerând libertate în fața Mănăstirii asemeni satelor răzeșești. Mănăstirea s-a apărat din nou cu cele două hrisoave ale sale. Rezultatul celui de al doilea proces a fost doar puțin mai favorabil sătenilor din Cașen, ei rămânând supuși Mănăstirii. Singura schimbare pe care a îngăduit-o domitorul Constantin Ipsilanti a fost vânzarea de carne de către orice locuitor al satului.

Cașinul modern

Întemeierea satului Curița

În anul 1711 se întemeiază satul Curița cu numele după apa Curiței. La început depindea de administrația mănăstirii însă, la 1874 s-a alăturat comunei Bogdănești. S-a despărțit apoi formând comuna aparte, însă din lipsă de venituri, Curița s-a alipit la Cașin așa cum o găsim până azi. Cu acordul Mănăstirii, aici a fost construită biserica „Sfâtul Nicolae”.

Întemeierea „Cătunului Vlașca”

În anul 1864 se constată oficial „Cătunul Vlașca” cu numele de la Vlasin Crețescu. La început cătunul Vlașca era administrat de Mănăstire, dar în 1908 se alipește la Cașin. Se spune că puțin în urmă de 1864, au sosit în Cașin șatre de țigani fierari, cismari și lăutari. Aceștia au fost împroprietăriți de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1864 în cătunul Vlașca și se gasesc acolo până azi. Dintre cei mai vechi țigani, de relgie creștini ortodoxi, se evidențiază Vasile Aradului, Aleco Parno, Costache Parno și Ion Cheptănuș.

Întemeierea „Cătunului Pochița”

În anul 1864 se formează și „Cătunul Pochița” în urma împroprietăririi a 30 de familii de clăcași din comuna Gropile. Până la 1877, cătunul Pochița a făcut parte din comuna Gropile după care s-a alipit la Cașin. Peste scurt timp iar a trecut la comuna Gropile pentru ca în 1908, cătunul Pochița, să se unească cu comuna Cașin până astăzi.

Comuna după 1864

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Trotușul a județului Bacău și era, ca și acum, formată din satele Cașin și Curița, având în total 1774 de locuitori ce trăiau în 455 de case. În comună existau o școală mixtă cu 24 de elevi (între care 9 fete) deschisă în 1865 și patru biserici (trei la Cașin și una la Curița). Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași plasă, având 2178 de locuitori în satele Cașin, Curița, Pochița și Vlașca. În 1931, comuna avea în compunere satele Cașin, Curița, Pochița, Vlașca (Gura Curiței), Buciumi și Răcăuți (ultimele două preluate de la comuna Onești).

În 1950, comuna Cașin a trecut în administrarea raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău și între timp satele Buciumi și Răcăuți s-au separat, formând o comună de sine stătătoare. În 1968, comuna Cașin a revenit la județul Bacău, reînființat; tot atunci s-au desființat și satele Pochița, Vlașca și Suseni (ultimul apărut recent), toate trei fiind incluse în satul Cașin.

Cașinul contemporan

În zilele noastre, Comuna Cașin este o comună liberă, condusă de către un primar. Ea însă se aseamănă cu cea din zilele secolului trecut din punct de vedere al satelor componente, anume: Curița și Cașin. Populația din Cătunul Pochița și Cătunul Vlașca este scăzută, acestea neavând statut de sat. Populația din Cătunul lui Briceag este aproape nesemnificativă datorită numărului foarte redus (apx. 10 gospodării). Acest fenomen este o urmare a modernizării omului în general și a comunei, astfel încât cu mijloacele contemporane de transport, respectiv automobilele, să fie destul de dificil a ajunge în acest cătun.

Sursa: Wikipedia