Există o teorie care spune că problemele unei societăți sunt provocate de creșterea complexității acesteia și de modul în care este gestionată această complexitate. Un regat medieval avea, de exemplu, o simplitate a guvernării dată de puținătatea lucrurilor care erau așteptate de la conducerea țării; azi, o țară, indiferent de sistemul de guvernare, are de gestionat și Apărare și Sănătate și Educație și infrastrucură și multe și multe alte probleme pe care regele medieval nu le avea pe cap. Mai mult, în administrarea acestei complexități intervin factori noi: servicii secrete naționale și ale altor state, ONG-uri, partide politice, minorități, etc. Între toate aceste entități apar relații de diferite tipuri, iar fiecare entitate poate fi descompusă în diferite grupuri de interese până la nivel unitar, întrucât putem considera că fiecare persoană are propriile sale interese. Fiecare persoană este, deci, un nod al rețelei care constituie societatea și fiecare nod poate interacționa, cel puțin teoretic, cu restul nodurilor.
Complicat? Probabil că da. De aceea, guvernarea, oricare ar fi ea, încearcă să simplifice această rețea. Să o împartă în segmente cât mai mari, construite după interese majore, pentru a putea exista un dialog care să permită atingerea unei mase critice. Aceasta reprezintă „interesul național” și se presupune că va grupa principalele noduri ale rețelei sociale, deoarece, în lipsa acordului acestei majorități, rețeaua se blochează. Propria complexitate a rețelei devine un impediment. Un monarh absolutist ar fi pus mâna pe sabie și ar fi decis; astăzi așa ceva nu se mai poate deși nu se poate spune că nu există încercări. E mult de discutat pe acest aspect, mai ales cu privire la ultimii ani așa-zis pandemici.
Ce avem noi, astăzi, în țară? O grupare politică scoasă la înaintare pentru a asigura jefuirea în bune condiții a resurselor naționale, cu sprijin din partea unor segmente sociale direct cointeresate. O administrație, până la urmă, parazitară, care încearcă să-și impună viziunea asupra restului societății. Pe termen scurt are succes. Nodurile rețelei sunt ocupate cu alte probleme. Complexitatea lucrează în favoarea factorului politic. Deocamdată. Ne putem aminti ce scoruri avea Băsescu și PDL prin 2008 și ce a urmat câțiva ani mai târziu. Complexitatea socială e atât de perversă încât nu știi niciodată ce te poate lovi. Va mai amintiți cum îi suflau unii în tălpi Elenei Udrea? Îi mai auziți azi, când fostul lor idol e în cătușe?
Ceea ce nu observă decât puțină lume este că suntem (a câtă oară?!) în punctul de inflexiune. Societății nu-i mai pasă de ceea ce spun politicienii, temele de pe agenda publică sunt neglijate, ideile lansate de diferite forțe – oricât de idioate ar fi – sunt ignorate. Clasa politică se bucură, are impresia că e apreciată și că a dresat bine societatea. În locul lor eu nu m-aș bucura; complexitatea stă după colț și așteaptă cu părul!
Răzvan Bibire
