26 decembrie 2024

Turismul de la Poalele Nemirei este revitalizat

Complex PANORAMIC, o nouă oază de relaxare din stațiunea Slănic Moldova

În urmă cu jumătate de an, familia Cotîrleț, respectiv prof.univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, și dr. Mihaela Cotîrleț, care administrează Clinica medicală MALP Moinești, puneau bazele unui Centru Medical cu activitate permanentă, o investiție integral privată în stațiunea balneoclimatică Slănic Moldova.

Această componentă medicală, cu dotări de ultimă generație, medici din diferite specialități medicale, cabinete bine organizate și primitoare, este de acum parte integrantă a noului Complex PANORAMIC, inaugurat la finele săptămânii trecute.



Acesta cuprinde 33 de camere, spațioase, mobilate modern, cu baie proprie, dar și o cameră destinată exclusiv persoanelor cu handicap, care are acces direct din zona de parcare, prevăzută și aceasta cu 80 de locuri.

„Diamantul” complexului este camera prezidențială, un concept unic pentru această zonă, un spațiu de cinci stele, cu jacuzzi, șemineu și televizor cu lift, cu o instalație de iluminat din fibră optică montată pe tavan tip „cer înstelat”, care își schimbă culorile în funcție de zgomotul interior și, foarte ingenios gândit, cu pereți exclusiv din sticlă ce oferă astfel posibilitatea de a admira priveliștea de ansamblu din stațiune, Cazinoul și Parcul Central.

În acest complex sunt și spații de joacă atât outdoor, cât și indoor, o recepție spațioasă, personal calificat și multe alte facilități.

Punctul forte al întregului ansamblu hotelier este Amfiteatrul interior, situat chiar la intrare, în partea dreaptă, cu o capacitate de 100 de locuri, dotat cu stație audio și videoproiector, compatibil și pentru vizionarea de filme, documentare și chiar meciuri, un spațiu bine organizat pentru a se desfășura aici și conferințe, simpozioane sau team building-uri.

Tot o premieră este și restaurantul Complexului PANORAMIC, unul de tip „steak house” cu o bucătărie open space în care ai posibilitatea de a alege bucata de carne dorită și de a vizualiza modalitatea de pregătire. Așadar, un complex care oferă servicii de înaltă calitate, unice în stațiunea de la Poalele Nemirei, atât pe linie hotelieră și gastronomică, dar și pe linie medicală. Pe viitor, se dorește ca aici să se înființeze și un Centru spa, de relaxare și recreere.

Complexul PANORAMIC este administrat împreună cu familia Alina și Bogdan Șova, „omul cheie al acestui proiect”, familie care a investit și în Vila Teleconstrucția, și în Hotelul Dobru, din aceeași stațiune Slănic Moldova.

Invitat la inaugurarea complexului a fost și Benjamin Adegbuyi, nr. 2 mondial, categoria grea, Liga Mondială de kickboxing GLORY 76

TOMBOLĂ cu premii

Cu ocazia inaugurării Complexului PANORAMIC a fost lansată și o tombolă intitulată „Intră electrizat în 2022 cu noul Volkswagen ID 3!”. Concursul se derulează pe teritoriul României, în perioada aprilie 2021- 30 decembrie 2021. Tombola se adresează exclusiv clienților Complex Panoramic, Hotel Dobru și Vila Teleconstrucția, persoane fizice, care au fost cazate într-una din cele trei locații cel puțin 3 nopți consecutive pe durata desfășurării campaniei/tombolei și care fac dovada plății celor 3 nopți de cazare consecutive în nume propriu sau prin firmă. Fiecare persoană care se încadrează în aceste condiții, stabilite printr-un regulament, primește câte un tichet pentru tombolă. Numărul celor care pot participa la acest concurs este nelimitat. Toate taloanele valide care sunt introduse în urnă participă automat la extragere. Premiul tombolei este un autovehicul electric VOLKSWAGEN ID 3. Extragerea va avea loc pe 31 decembrie 2021 la petrecerea de Revelion.

Prezenți la inaugurarea complexului, restrânsă și organizată cu respectarea tuturor măsurilor sanitare impuse în această perioadă de pandemie, primarul din Slănic Moldova și președintele Consiliului Județean Bacău au apreciat tot ceea ce familia dr. Mihaela și dr. Adrian Cotirleț au făcut pentru această stațiune și au ținut să le mulțumească public.

Gheorghe Baciu, primarul orașului-stațiune Slănic Moldova: „Slănic Moldova s-a dezvoltat nu numai prin resurse proprii, ci și prin resurse externe. Aș vrea să folosesc doar un cuvânt: desăvârșire. Pentru că da, în Complexul Panoramic vorbim de o desăvârșire medicală, ca prioritate, foarte importantă pentru Slănic Moldova, cu o bază de tratament desăvârșită, dar și de o desăvârșire pe partea hotelieră, combinată și cu desăvârșirea pe partea gastronomică. Mă bucur că experiența acestor oameni, cărora le port o recunoștință veșnică, a ajuns și aici, la Slănic Moldova. Astăzi, putem spune că familia doctorului Cotîrleț este un investitor desăvârșit pentru stațiunea noastră. Sper să fie doar un început și, prin astfel de desăvârșiri, să ajungem ca Slănic Moldova să fie mândria județului Bacău și a Moldovei, iar fiecare dintre noi să încercăm să dezvoltăm, direct sau indirect, această stațiune. Vom fi mereu aproape de investitorii din localitate, pentru care avem proiecte foarte frumoase în continuare.”

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău: „Felicit în mod sincer familia Cotîrleț pentru ce a făcut aici, în această perioadă grea pentru toți. E îmbucurător că și în pandemie se contruiește în județul Bacău, și nu oricum, ci printr-o investiție de o asemenea amploare, atât de necesară celor care locuiesc aici, dar și turiștilor care vin în această frumoasă stațiune. Nu pot decât să felicit și să fiu mereu alături de această echipă frumoasă!”

Medicii Mihaela și Adrian Cotîrleț

Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț: „Dacă Centrul de permanență face față cerințelor de urgență din această stațiune, nu ne-am dorit să ne oprim doar aici. Am mers mai departe și aducem și alți medici, aici în Slănic, pentru că actul medical este apanajul medicului și al echipei medicale. La momentul acesta, prin Complexul Panoramic, putem spune că la Slănic Moldova funcționează o bază completă de tratament, atât pe zona de urgență, cât și pe zona de recuperare și balneo-fiziokinetoterapie. În această bază va fi și un medic balneolog, kinetoterapeut și asistenți medicali specializați în acest domeniu, alături de cabinetele de diferite specialități unde se pot face analize medicale, electrocardiogramă, spirometrie, ecografie. Mergem mai departe, cum spuneam, și ne gândim să extindem aceste servicii medicale și prin ceea ce oferă această stațiune: bogăția izvoarelor de ape minerale, care sunt aici de secole. Am început deja un parteneriat, pe plan local, între Spitalul Municipal de Urgență Moinești, cu Departamentul de Cercetare, Primăria din Slănic Moldova, ni se vor alătura și specialiști de la universitățile de medicină și farmacie din Iași, București și de la Institutul Național de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală. Vom revigora și Terapia Aslavital și Gerovital, printr-un medic care lucrează la Centrul de la Mangalia și care va veni și aici. Sper ca timpul să îmi dea dreptate în ceea ce cred eu: ca stațiunea Slănic Moldova să devină astfel Perla Moldovei!”

Pentru toate aceste investiții venite în sprijinul locuitorilor și turiștilor din stațiunea de la Poalele Nemirei, în vara anului trecut Consiliul Local a conferit prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț titlul de cetățean de onoare al orașului Slănic Moldova.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img