De la anul, consumatorii de energie electrică sau de gaze naturale pot primi despăgubiri de la furnizori, dacă nu primesc servicii de calitate. Compensațiile vor fi de cel puțin 100 de lei (sumă fixă). În plus, dacă furnizorii le răspund solicitărilor în ritm nejustificat de lent, se adaugă o compensație de suplimentară de 50 lei, pentru fiecare zi de întârziere.
De la 1 ianuarie 2022, furnizorii de energie electrică și cei de gaze naturale vor fi obligați să le achite consumatorilor compensații financiare, dacă nu respectă o serie de indicatori de calitate. Obligația de a achita compensații nu este o noutate în domeniu, doar că acum a fost elaborat un standard comun, atât pentru energia electrică și pentru gaze naturale. În plus, au fost introduși mai mulți indicatori de performanță față de standardele anterioare, crescând, totodată, nivelul unor compensații vechi, în cazul gazelor naturale. Cert este că beneficiarii acestor compensații sunt atât clienții deja existenți (din piața concurenţială sau beneficiarii de serviciu universal), cât și cei care urmează să devină clienții acestor companii.
Compensațiile sunt prevăzute în Ordinul nr. 83/2021 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Practic, este introdus un sistem de clasificare a furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, în funcție de gradul de respectare a indicatorilor de calitate, impunându-se, totodată, plata automată a compensațiilor către toți clienții afectați. Prin urmare, compensațiile se vor achita „automat, din proprie iniţiativă (…), prin intermediul facturilor sau prin plata directă către aceștia”, se arată în normativ.
100 lei plus 50 lei pentru fiecare zi de întârziere
Astfel, consumatorul nemulțumit poate beneficia de compensaţii de 100 lei, la care se adaugă 50 lei pentru fiecare zi de întârziere. Aceste drepturi pot fi pretinse dacă, de exemplu, sunt întârzieri (peste termenul legal) în privința unei solicitări de transmitere a unei oferte de furnizare, la încheierea unui contract de furnizare, la o solicitare de modificare sau completare a unui contract de furnizare ori la o solicitare referitoare la o factură emisă. Pot primi despăgubiri și dacă furnizorii răspund greu (peste limita maximă admisă) la o sesizare referitoare la întreruperea nejustificată sau limitarea furnizării la locul de consum ori dacă dispun tardiv reluarea furnizării serviciului.
Nu în ultimul, rând, sunt recompensate și întârzierile nejustificate în privința cererii de schimbare a furnizorului. Termenele de rezolvare a plângerilor sau a solicitărilor trebuie afișate, obligatoriu, de fiecare distribuitor în parte, inclusiv procedura-cadru de soluţionare a plângerilor clienţilor. Dacă nu își vor respecta obligațiile, furnizorii riscă să fie amendați cu până la 200.000 de lei.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.