luni, 12 mai 2025

Compania care realizează lucrările din beton pentru Complexul Balnear Sărata construiește alte două proiecte în Bacău

Un grup româno-german originar din Iași efectuează lucrările din beton la viitoarea bază de tratament de la Sărata. Compania lucrează în momentul de față la alte două șantiere chiar în Bacău.

Noul complex educațional al Colegiului Catolic

Demarată în luna mai 2024 și având termen de finalizare la mijlocul lunii martie 2025, lucrarea cuprinde nu mai puțin de 6 corpuri de clădire. Fiecare dintre acestea este format din subsol, parter, trei etaje și mansardă. RCBB Gruppe este responsabil cu realizarea structurii din beton.

Particularitățile arhitectonice ale complexului includ forme neregulate și diferențe de cote între niveluri, ceea ce a presupus un grad ridicat de dificultate în execuție, mai ales în zonele de trecere dintre clădiri.

Una dintre clădiri are grinzi înclinate la 65 de grade, iar sala de sport, cel mai mare corp al complexului, se remarcă printr-o suprafață de 500 mp, o deschidere de 18 metri și grinzi principale de 1,2 metri înălțime. De asemenea, unul dintre corpurile de clădire a presupus turnarea stâlpilor la o înălțime de aproximativ 8 metri dintr-o singură etapă.

Pe parcursul lucrărilor, echipa RCBB Gruppe a menținut un nucleu de aproximativ 30 de angajați. Proiectul Liceului Catolic din Bacău este dezvoltat de Trinity Contractors, beneficiar fiind Episcopia Romano-Catolică.

Urban Building, un ansamblu rezidențial modern, în plin avans

Urban Building este cel de-al doilea proiect din Bacău în care este implicată RCBB Gruppe, dezvoltatorul fiind Urban Construct. Șantierul prevede construcția unei clădiri rezidențiale de 10 etaje cu un design modern. Lucrările au început în octombrie 2024 și se află într-un stadiu avansat, atingând deja etajul 6 din 10.

Echipa șantierului a fost formată din aproximativ 15-20 de persoane, iar ritmul alert de execuție asigură respectarea termenelor de finalizare.

Complexul Spa de la Sărata, o investiție semnificativă în turism și sănătate

Un alt proiect complex în construcție în județul Bacău este baza de tratament din comuna Sărata. Proiectul este dezvoltat de Trinity Contractors, beneficiar fiind Episcopia Romano-Catolică, și implică o investiție majoră în zonă. Și aici compania din Iași este responsabilă pentru realizarea structurii din beton.

Complexul Balnear Sărata

Lucrarea cuprinde trei corpuri de clădire. Primul corp, finalizat în vara anului trecut, reprezintă baza de tratament, formată din subsol, parter și două etaje. Acesta include o piscină interioară cu apă sărată, jacuzzi și un restaurant cu terasă.

Al doilea corp de clădire este un hotel cu subsol, parter și 6 etaje, având o arhitectură deosebită, cu balcoane și o parte a fațadei realizată sub formă de arc de semicerc. Acest tronson a fost finalizat în ianuarie 2025.

Al treilea corp este destinat facilităților premium de relaxare, incluzând o piscină cu apă dulce la ultimul etaj. Clădirea este formată din parter și trei etaje, iar etajele se remarcă prin înălțimea mare. În prezent se lucrează la zona parterului, unde va fi amenajată o sală de cinema, construită din beton monolit. Echipa de proiect a avut un nucleu de 20 de oameni și a atins un vârf de 70 de muncitori.

RCBB Gruppe este un grup româno-german cu lucrări în ambele țări și peste 100 de șantiere finalizate, în lucru sau contractate. În România, RCBB Gruppe este implicată în proiecte precum Silk District, pentru dezvoltatorul Prime Kapital. Compania construiește Faza III, după ce anterior a lucrat la primele două faze. Un alt proiect în lucru este Braus Residence, dezvoltat de compania Braus. Pe piața locală, RCBB Gruppe a fost implicat în două etape ale ansamblului rezidențial Freya Home din Iași, beneficiar fiind Extensive Network.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img