– sanctiuni totale de 14.000 de lei pentru lipsa informatiilor privind compozitia produselor sau instructiuni de folosire
Magazinele de peste tot sunt pline cu incaltaminte, multe dintre ele provenite din afara tarii, de regula din China si Turcia.
In majoritatea cazurilor, aceste produse prezinta numeroase defecte de fabricatie, lucru deloc confortabil pentru clienti care, sa admitem, nu-si cumpara in fiecare zi de incaltat. In acest context, comisarii Protectiei Consumatorilor Bacau au efectuat, recent, controale tematice privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor de incaltaminte si marochinarie.
Au fost luati in vizor 11operatori economici, aproape toti fiind gasiti in neregula, deci cu abateri – 9. „Principalele deficiente constatate la operatorii economici au fost lipsa informatiilor cu privire la compozitia produselor, precum si lipsa pictogramelor si a instructiunilor de folosire.
Astfel, clientul nu avea de unde sa stie din ce e facuta incaltamintea, daca e din piele, material textil sau sintetic, si nici daca aceste componente sunt sau nu alergice”, a declarat Alin Nastasa, seful Protectiei Consumatorilor Bacau.
Trebuie spus ca pictograma este acel abtibild care contine mai multe imagini ce indica forma pantofului pentru partea din fata, captuseala de interior si brant si talpa. În partea dreapta apare imaginea cu materialul din care este confectionata fiecare componenta în parte: piele, material textil sau combinatie între piele si înlocuitor.
Simbolul pentru piele este o bucata de material cu margini ondulate, pentru piele artificiala sau materiale sintetice este un romb, iar pentru material textil un patrat în…patratele. Totodata, s-a mai constatat ca la unele produse lipseau datele producatorilor sau ale importatorilor, astfel incât, in caz de reclamatii, nu s-ar fi putut identifica sursa.
Prin urmare, comerciantii au fost sanctionati cu amenzi in valoare totala de 14.000 lei, la care s-au adaugat si 3 avertismente. La final, amintim ca, potrivit legislatiei in domeniu, si incaltamintea poate fi inlocuita, remediata (cu acordul consumatorului) sau, dupa caz, se poate cere restituirea contravalorii produselor cu deficiente (fete si captuseli cu rezistenta slaba a vopsirii si a imbinarilor, talpi dezlipite sau crapate, deformari etc.). In plus, aceste produse trebuie obligatoriu sa fie insotite, la vânzare, de certificate de garantie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.