Mii de hectare din tot judetul, cultivate, in 2014, cu porumb au ramas, toamna trecuta, nerecoltate de catre producatori. Un gest riscant, in conditiile in care recoltele erau clar supuse riscului de a fi decimate de porcii mistreti, de rozatoare sau de hotii de peste tot. Astfel, s-a ajuns ca, exact in plina iarna, proprietarii acestor terenurilor sa decida strângerea recoltei.
Unii dintre acestia spun ca au lasat productia in câmp intrucât, anul trecut, la recoltare, nu s-a putut intra in lan cu combinele, terenul fiind extrem de moale din cauza ploilor.
„N-a fost buna vremea de recoltat. Acum, terenul este inghetat si se poate intra in câmp. Asa e pâna la Suceava. Daca se ridica ceata, intram in tarla, nu stam. Va spun, cam de gloaba se munceste, noroc de subventia de la UE. Pai, la 30 de bani kilul, daca ai productie de 6.000 de kg. boabe la hectar, scoti 1.800 de lei. Or, numai combina te costa 350 de lei, plus arenda la oameni etc. etc.”, ne explica un lucrator pe combina venit tocmai din Baragan, din judetul Ialomita.
Printre cei care au recoltat abia in iarna se numara si Ioan Chiriac, un cunoscut fermier din judet. Acesta a cultivat, anul trecut, peste 300 de hectare cu porumb.
„N-am patit-o niciodata ca anul acesta. A fost o toamna umeda si cu multa ceata. Va dati seama, a fost o luna de zile, in noiembrie, de altfel, ideala pentru recoltat, in alte conditii, in care n-am vazut deloc soarele. Or, nu se putea recolta, sub niciun chip, din cauza umiditatii mari a porumbului. Fermierii, daca au pierdut anul acesta, a fost pentru ca pretul a fost foarte jos, iar umiditatea a fost extrem de mare. Chiar si acum, inca mai este porumb pe câmp, si in Bacau, si in Iasi, si in Piatra Neamt.”
Ioan Chriac, administrator firma Servchimex din Godinesti
Specialistii din agricultura vin si ei cu inca o explicatie. Astfel, acestia cred ca, in anul agricol 2014, agricultorii s-au confruntat, in primavara, cu perioade mai putin propice pentru culturile agricole. Asa s-a intâmplat ca anumite suprafete de porumb sa fie cultivate mai târziu de epoca optima. Dar, asta nu ar fi fost hotarâtor daca pe timpul verii a fi fost temperaturi normale. „Daca ne aducem aminte, luna iulie a fost una ploioasa, cu temperaturi relativ pe media anuala, dar foarte scazute in timpul noptii.
Or, stim ca porumbul are nevoie sa insumeze un anumit numar de grade pentru a ajunge la maturitate. Si faptul ca luna iulie a fost cum am explicat adineauri a condus la o coacere intârziata, decalând mult si recoltarea, pentru ca nu s-a eliminat umiditatea din boabe”, a precizat Ghita Burlui, fost director la Directia Agricola Bacau.
Dincolo de aceste opinii, la drept vorbind, fermierii au facut, pâna la urma, o economie cu lucrarile de uscare, transport si depozitare pe timpul iernii, timp in care a crescut si pretul pe kilogram al boabelor de porumb. Daca in toamna, umiditatea boabelor de porumb (extrem de importanta la stabilirea pretului de achizitie) era in jur de 22-24, chiar si 30 la suta in unele cazuri, acum, dupa ce s-a facut uscarea naturala, pe cocean, in aer liber, acest indicator a ajuns undeva la 19 la suta. Chiar daca afara au fost temperaturi si de -20 de grade, bobul de porumb nu a fost deloc afectat.
Mai trebuie spus ca, in toamna, de exemplu, kilogramul de porumb se achizitiona de catre marii traderi cu circa 30 de bani, ceea ce facea ca acest tip de cultura sa devina neprofitabil, chiar si in conditiile unei productii de peste 5.000 de kilograme la hectar. Acum, pretul unui kilogram de porumb boabe a ajuns la 50-55 de bani.
Potrivit datelor Directiei pentru Agricultura Bacau, anul trecut, in judet, au fost cultivate cu porumb circa 86.000 de hectare. De pe aceasta suprafata, s-a reusit recoltarea unei cantitati de 482.000 de tone de porumb boabe. La ora actuala, potrivit estimarilor, din tot judetul, ar mai fi de recoltat circa 400 de hectare de porumb. Interesant este ca unii fermieri au reusit o productie si de circa 10.000 de kg boabe la hectar, cantitate care asigura un profit frumusel, daca, evident, dispun de propriile spatii de depozitare si de utilaje pentru conditionarea cerealelor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.