Comanesti, un oras cultural fara Casa de cultura

Pare ciudat, dar un oras cu peste douazeci de mii de locuitori, dar si cu (inca) un mare respect pentru cultura – despre Comanesti vorbim – nu are Casa de cultura. De vreo patru ani, particip aici la niste manifestari nationale care isi programeaza manifestarile inaugurale sau finale, de premiere, fie la restaurante, fie prin salile de sport, curtile sau cantinele unor scoli. Cladirea fostului Club muncitoresc exista inca, dar are acum regim privat. in ea nu se mai desfasoara activitati culturale. Viceprimarul Nicolae Ciocan zice: „Dupa ce Combinatul de Prelucrare a Lemnului s-a dezmembrat, Clubul, care era in patrimoniul acestei firme, a fost vandut prin 1998, cred. Tot in aceasta cladire era si cinematograful orasului. Stiu ca aceasta cladire fost vanduta cu 2,5 miliarde de lei, atunci. Mai stiu ca astazi valoarea acestei cladiri a crescut de vreo 30 de ori…” Nimeni n-a facut vorbire despre legalitatea/ilegalitatea vanzarii acestui imobil. Dreptul la proprietate trebuie respectat. Vorbire multa exista despre faptul ca nu sunt posibilitati pentru organizarea unor activitati culturale de amploare intr-un spatiu adecvat. Rascumpararea imobilului, la noua sa valoare, este imposibila pentru comunitatea locala. Mai zice viceprimarul Nicolae Ciocan: „Vom incerca sa accesam un proiect european de finantare, pentru a construi o Casa de cultura. Orasul are nevoie de asa ceva. Am incercat acest demers printr-un parteneriat public privat, dar n-am reusit”. Orasul risca sa ramana si fara Palatul Ghika, obiectiv istoric revendicat in instanta de catre o ruda indepartata – mult prea indepartata, zic autoritatile – a familiei Ghika.
La fostul Club din Comanesti totul pare, daca privim doar din exterior, incremenit in clipa. Vreo douasprezece panouri gen avizier, goale-pusca, au supravietuit din vremea in care suportau, probabil, mesaje despre chemarile „inaltatoare” la intrecerea socialista si indeplinirea cincinalului inainte de termen(e). Poposind prin preajma sa, am incercat sa discut cu trecatorii despre actualul/fostul/viitorul statut al cladirii. Unii pur si simplu, fiind foarte tineri, nu stiau despre ce este vorba. Altii, blazati, mi-au spus ca nu-i mai intereseaza nimic. N-au lipsit insa cei care mi-au spus ca orasul are nevoie de un sediu in care sa joace o trupa de teatru, sa ruleze un film sau sa fie gazda unor manifestari culturale pe care comanestenii le organizeaza.