Chiar si in aceste momente mai putin prietenoase pentru cultura, pentru dezbateri intelectuale, Revista ATENEU din Bacau si-a respectat traditia si blazonul organizând, in colaborare cu Facultatea de Litere a Universitatii “Vasile Alecsandri”, Colocviile anuale ale revistei. Invitati de seama, un public receptiv au participat la deschiderea oficiala, moderatorul intregii manifestari, prof.univ.dr. Vasile Spiridon, având daca nu o misiune dificila, cel putin una care i-a dat posibilitatea de crea un dialog natural, interesant, despre o tema aflata de multi, de foarte multi ani in discutie: avangardismul, curent literar, dar cu influente majore si in muzica sau artele plastice. “Colocviile Revistei ATENEU sunt o intâlnire anuala si este o sarbatoare pentru oamenii cartii si nu numai, important este ca am reusit sa avem alaturi de noi, de cititorii revistei, invitati de seama, in fiecare an punând in dezbatere teme actuale ale culturii moderne. Anul acesta am ales tema «Fascinatia avangardismului. Permanenta fenomenului in miscarile literare si artistice». Invitatul nostru special este prof.univ. Ion Pop de la Cluj, apoi poetul de peste Prut Leo Butnaru, un cunoscator dar si traducator al avangardistilor rusi, muzicologul Liviu Danceanu, un promotor al muzicii comtemporane, poetul si prozatorul Ion Fercu, scriitorul C.Th. Ciobanu, Doina Cernica, Gheorghi Iorga, dar si redactorii revistei Ateneu Adrian Jicu, Marius Manta, Dan Persa, Violeta Savu si Stefan Radu. A fost un dialog interesant, mai ales ca in sala au fost studenti de la Facultatea de Litere, viitori dascali si profesori”, ne-a spus Carmen Mihalache, redactor sef al Revistei ATENEU.
„Deparaziteaza-ti mintea, cititorule!” a fost manifestul primilor avangardisti, care si-au propus negarea a ceea ce considerau ei ca ii sufoca, trecutul, relicvele, muzeele si bibliotecile, cum afirmau mai ales radicalii. Profesorul universitar Ion Pop, de la Cluj, a vorbit studentilor despre avangardismul din România, care s-a aflat la interferenta dintre vechi si nou, curent care a coexistat cu alte curente ale momentului, fiind apoi decapitat de regimul comunist. “Sunt bucuros ca am fost invitat la Colocvii, de fapt eu sunt un constat colaborator al acestei prestigioase reviste, am multi prieteni aici si, un lucru important, suntem pe locurile de unde a pornit, cu Tristan Tzara, avangardismul european. De fapt, este o materie care imi este destul de familiara si sper ca discutiile noastre au fost la nivelul asteptat de cei prezenti”, a tinut sa ne precizeze si profesorul Ion Pop.
Dupa-amiaza, intr-o atmosfera intima, unde nu a fost nevoie de prezentari protocolare, in sala de la Centrul International de Cultura si Arte “George Apostu”, partener al manifestarii, a avut loc decernarea Premiilor Revistei ATENEU pe anul 2010. Fiecare premiant a beneficiat de un laudatio, astfel ca participantii au putut sa aprecieze alegerea juriului, format din redactori ai revistei, critici literari, cunoscatori ai fenomenului cultural local si national. Redactorul sef al revistei, Carmen Mihalache, le-a multumit tuturor pentru sprijinul acordat, pentru colaborarile lor fructuoase in pagimile revistei pe care o conduce si a multumit, nu?, si editorului, care este Consiliul Judetean. Nu s-a vorbit de criza, de necazuri, de greutati, s-a vorbit de literatura, de muzica, de artele frumoase, intr-o seara superba de toamna. Suspansul a trecut si primul premiat a fost profesorul, eseistul, traducatorul din persana Gheorghi Iorga, el primind un Premiu Special pentru traducerea si publicarea lucrarii „Omar Khayyam si complexele mitului european”, România facând parte din cele 20 de tari care l-au tradus pe autorul persan al rubaetelor direct de la sursa, din opera originala. Un alt Premiu Special al Revistei Ateneu i-a fost acordat muzicologului, dirijorului si scriitorului Liviu Danceanu, pentru valoarea demersului artistic in promovarea muzicii contemporane. “Un premiu al Revistei Ateneu onoreaza pe orcine din slujitorii culturii din România, totusi as vrea sa mai spun si altceva: in ultimii 50 de ani cred ca sunt primul muzicant care primesc acest premiu si nu cred ca meritul imi apartine, probabil ca este o sinonimie intre Ateneul bucurestean, institutie muzicala atât de cunoscuta si revista bacauana. Deosebirea este ca daca pentru Ateneu s-a dat un leu, pentru revista Ateneu mai dam câte un eseu”, a spus Liviu Danceanu, dupa primirea premiului. Premiul pentru poezie pe anul 2010 a fost acordat poetului, eseistului, prozatorului, traducatorului, autor a 65 de volume, 15 numai de poezie, l-am numit aici pe Leo Butnaru, un român de peste Prut, un neobosit colaborator al revistei, un calator perpetuu intre Chisinau, Bacau, Bucuresti sau Pitesti. Cartea care l-a adus in posesia premiului poarta titlul “Ordine de zi, ordine de noapte”. A venit rândul prozei la premiere. Emotiile reporterului au fost si mai mari atunci când s-a rostit numele colegului nostru Ion Fercu. Asadar, Premiul pentru proza pe anul 2010 ii revine poetului, prozatorului, gazetarului Ion Fercu, pentru romanul “Z”. “Premiul din acest an ma onoreaza si pe mine, mai ales ca a fost acordat pentru romanul meu Z, intr-o companie extrem de selecta, un mare poet de peste Prut, un specialist in avangarda, un maestru al armoniilor si un exeget al poeziei arabe. Revista ATENEU este un brand, iar eu ma simt un pic ciudat, parca nu m-ar fi premiat pe mine, ci pe un copil al meu. Romanul Z este unul dintre copiii mei si sunt tare mândru pentru asta”, ne-a spus emotionat Ion Fercu. Dupa un excelent moment artistic, prezentat de un grup de elevi de la Liceul de Arta din Bacau, a urmat decernarea ultimului premiu. S-a acordat Premiul de Exelenta profesorului clujean Ion Pop, pentru studiile, tratatele, exegezele consacrate avangardismului european si românesc.
Premiantii si invitatii au beneficiat de o cupa de sampanie, pe care au inchinat-o pentru Revista Ateneu, pentru cultura bacauana, pentru cultura nationala, pentru poezie si muzica.
Gheorghe Baltatescu