20 septembrie 2024
ActualitateColet cu droguri din Italia pentru bacauani / Hasis prin posta

Colet cu droguri din Italia pentru bacauani / Hasis prin posta

Politistii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bacau, sub coordonarea procurorului de caz a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, au anihilat o intreaga retea de traficanti de hasis. Ei au reusit prinderea a patru tineri din Bacau, toti fara ocupatie, care se ocupau cu plasarea pe piata locala a acestui tip de drog. Dosarul a fost solutionat, iar membrii retelei sunt acum judecati.

Interventie in forta a lucratorilor de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Bacau si al specialistilor de la DIICOT, care au reusit sa desconspire o adevarata retea de traficanti de droguri. Acestia au prins in flagrant un tanar, Adrian H., de 20 de ani, in timp ce ridica de la posta din Gara Bacau un colet din Italia ce continea 51,7 grame de hasis. Drogul, ce a fost ascuns intr-o boxa de calculator, urma sa fie comercializat in municipiul Bacau. In timpul anchetei au mai fost identificate si alte persoane, care au cazut in plasa politistilor. “Prin continuarea activitatilor de cercetare au mai fost identificati alti trei tineri, care faceau parte din aceeasi grupare”, a precizat ofiterul BCCO Bacau.



Pandit de trei luni

Ceilalti trei infractori au varste curpinse intre 21 si 22 de ani si sunt toti din Bacau. Ei au fost identificati ca fiind Iulian P. (21 de ani), Robert P. (22 de ani) si Cosmin C. (22 de ani). Adrian H., tanarul care a primit coletul, a fost retinut pentru 24 de ore, iar ulterior pe numele lui s-a emis un mandat de arestare pentru 29 de zile. El era in vizorul anchetatorilor de peste 3 luni. Flagrantul a fost facut intr-o statie de autobuz din zona de nord a Bacaului. Prins in fata faptului implinit, acesta a recunoscut ca are asupra sa hasis-ul si nu s-a opus arestarii. Ceilalti membri ai retelei sunt cercetati in stare de libertate, dar cu interdictia de a parasi localitatea. Coletul primit din Italia a fost cumparat cu 250 de euro. In Bacau, urma sa fie vandut cu 50 de lei gramul.

Intre 10 si 20 de ani de inchisoare

“Cele patru persoane sunt acum judecate pentru comiterea infractiunilor de trafic de droguri de risc, trafic international de droguri de risc, detinere de droguri si asociere in vederea savarsirii de infractiuni”, a declarat si subinspector Narcisa Butnaru, ofiterul de presa al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Daca vor fi gasiti vinovati, ei risca o pedeapsa cu inchisoarea intre 10 si 20 de ani. In prezent se continua cercetarile pentru depistarea barbatului din Italia care a trimis in Bacau coletul cu hasis. Scris de Roxana Neagu



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img