Colecția Vrâncean conține câteva sute de lucrări de pictură, câteva sute de mozaicuri și câteva zeci de sculpturi.
Din anul 2003 organizez și finanțez în fiecare an simpozioane de artă cu participarea a 15-20 de artiști plastici la fiecare simpozion, artiști plastici atât din țară cât și din străinătate (Germania, S.U.A., Ungaria, Bulgaria). Simpozioanele se desfășoară în comuna Hărman, aflată la 8 km de Brașov. Lucrările sunt expuse pe simeze galeriilor de artă din țară. Mă mândresc și cu faptul că lucrările din Colecția Vrâncean au fost pe simezele Muzeului Brukenthal timp de două luni în anul 2019.
În luna ianuarie 2021 voi edita o revistă de artă cu apariție semestrială. Artiștii carer au fost invitați și simpozioanele de artă de la Hărman constituie o familie cunoscută și sub numele de Fenomenul Hărman. În colecție am lucrări realizate de Marin Gherasim, Corneliu Vasilescu, Gheorghe Anghel, Angela Tomaselli, Maria Balea, Miron Duca, Gheorghe Pogan, Florin Ciubotaru, Ștefan Pelmuș, ale altor artiști consacrați.
După Bacău urmează București și Botoșani. Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment de artă. Voi mai veni la Bacău – merită pentru că aici este și un grup de artiști plastici de primă mărime. Expoziția este deschisă la Galeriile de artă „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău în perioada 10 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021.
Dr. Nicolae-Ioan Vrâncean