Începutul de an școlar ar fi trebuit să se desfășoare sub semnul unei alerte de amenințare cu dispariția generațiilor de elevi care au revenit acum în clase. Este gândul pe care mi l-a generat știrea că, în a doua zi de școală, un elev de la un liceu băcăuan s-a aruncat de la etajul trei al instituției unde învață. Dacă băiatul n-ar supraviețui, ar fi a patra sinucidere în ultimele 20 de luni în Bacău, la vârsta adolescenței. Cred că putem vorbi de un simptom al unei ”boli”, de care ne ferim să discutăm, dar care ne afectează copiii.
Sinuciderea este a patra cauză de deces în rândul tinerilor între 15 și 29 de ani, o spune Institutul Național de Sănătate Publică, care în februarie, anul acesta, a lansat campania de promovare a sănătății mintale ”Nu lăsa depresia să-ți controleze viața!”. Totuși, cazuri de suicid sau de tentative de suicid continuă să apară. Ca adulți, e clar că facem ceva complet greșit.
M-au contactat în timpul recent mai mulți părinți, cu rugămintea de a ”face ceva”, de a le vorbi copiilor, pentru că în școli nu li se vorbește, pentru a putea ”procesa” mental, emoțional cazurile extreme care se întâmplă în ultima vreme. Ceea ce pot face, în primul rând, este să trag un semnal de alarmă, dar e nevoie de mai mult, și acel ”mai mult” trebuie făcut ÎMPREUNĂ. Un profesor nu poate face singur ceea ce nu face o întreagă societate. Cine dorește, cine își asumă să facă asta, să salveze o generație? Ce fac Ministerul Educației și instituțiile subordonate, ce face Consiliul Național al Elevilor, ce fac asociațiile de părinți, ce face Guvernul? Ce facem?
Trăim într-o eră – circ, în care vedetele sunt bufonii (cu bani). Au dispărut valorile stabile, au fost înlocuite de realități fluide. Desigur că trăim într-o dimensiune modernă a vieții, în care un părinte poate crește singur un copil, de vreme ce copiii nu par să mai fie ”motivul” care ține o familie împreună. Acum facem mișto de ”valorile tradiționale”, dar ce ne oferă haosul din care ne hrănim cu nesaț, dacă nu tot haos? Trebuie să înțelegem că un mediu sănătos creează indivizi sănătoși, care pot susține o economie, și nu alimenta un colaps. Un mediu nesănătos creează dezechilibre, totul e reacție în lanț. Ați uitat de ”efectul fluture”? Fiecare mică ”aroganță” va avea consecințe pe termen lung. Ne-am hotărât să ne autodistrugem?
Când totul e pus sub semnul întrebării, începând de la identitate, la valoare, criterii și reguli, nimic nu mai contează. Când nimic nu mai contează, și viața își pierde din însemnătate.
Ni s-au dat sedative puternice, precum Facebook, Instagram, Tik Tok, Tinder, OnlyFans, emisiuni de divertisment pentru low IQ etc. și le consumăm compulsiv (cine le consumă), ca într-un spital de nebuni, în care primim pastile să nu facem scandal.
Dar liniștea nu e neapărat simptom de sănătate mintală, și o dovadă în acet sens este că, din când în când, câte unul dintre noi (tineri sau vârstnici) se mai aruncă pe câte un geam, de la câte un etaj. Știți că există școli în Bacău care au mânerele de la termopane scoase, la etajele superioare, ca să facă imposibilă deschiderea geamurilor și se evite situații dramatice? Vi se pare semn de sănătate mintală a unei societăți?
Avem Beach Please!, Untold, Young Festival – și tot felul de alte festivaluri destinate tinerelor generații, în care se investește enorm – și e normal să avem și divertisment, face parte din viață, dar cât se investește în educație și într-o consiliere psihologică post – pandemică, post – digititalizare., pre – război, pentru copii, adolecenți și tineri?
Ce vrem să facem cu ei? Să-i ținem ocupați până mor? Sau să le distragem atenția de la faptul că le distrugeți viitorul? De ce sunteți ipocriți? Și simulați că vă pasă de viitorul lor? S-a dat alarma de extincție a viitorului nostru și nu e încă oficial? Sunt școli care nu au la această oră un minim buget pentru a acoperi pachetul de nevoi de bază (igienizare, autorizații, utilități ș.a.m.d.). Nu mai vorbim de investiții.
În noul Statut al elevului este prevăzut că le este asigurată ”cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an”. Ce să faci într-o oră de consiliere, când problema e sistemică? Nu e important să vorbim? Nu vrem să vorbim că avem o problemă, pentru că nu dă bine și ne strică ”petrecerea”? Dacă ne place doar ”să vopsim gardul”, ”leopardul”va rămâne ”între noi” până ne va asurzi pe toți, din nou,zgomotul unei noi căzături, când un alt adolescent se aruncă de la etajul unei școli.
Avem priorități de țară (și de alte țări), da, avem primari nou aleși, vom avea un nou președinte. Știu că astea vă sunt prioritățile: puterea, ciolanul și volanul. Unei țări în derivă.
Lăsați tot! Răspundeți, înainte de toate, la această întrebare: ce facem cu copiii noștri? De ce se aruncă de la etaj? De ce se spânzură, de ce se droghează, de ce fug de acasă, de ce fură, de ce devin agresori?D e ce nu mai au motivație pentru învățare? ”Prioritatea zero”, cea mai urgentă măsură care pare să se impună pe zi ce trece este privitoare la sănătatea mintală a tinerei generații.
Într-o situație de calamitate naturală, se întrunește ”Comitelul de Situații de Urgență”. Când adolescenții ni se aruncă e la etaj, când se spânzură sau când fug de acasă pe bandă rulantă nu este o urgență, este normal? Nu e sinuciderea sau tentativa de sinucidere a unui copil un simptom al unei calamități care ne poate lovi în masă?
”E o selecție naturală”, ați putea spune, cinic. Și, totuși, dacă nu-ți folosești puterea pentru a face din lumea asta un loc mai bun, următoarea știre tragică ar putea să fie despre copilul tău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
